Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Marcu

Marcu 5:9


5:9 Care-ţi este numele? l-a întrebat Isus. Numele meu este Legiune, a răspuns el, pentru că suntem mulţi.

Care-ţi este numele? Nu este clar pentru ce a cerut Hristos numele duhului care-l stăpânea pe om sau, mai bine zis, pe purtătorul de cuvânt al legiunii de duhuri. S-a sugerat că aceasta era spre folosul ucenicilor, pentru ca ei să poată aprecia mai deplin mărimea minunii şi să-şi dea mai bine seama de natura şi puterea forţelor contra cărora ei trebuiau să lupte.

Legiune. O diviziune a armatei romane care, în forţă deplină, consta din aproximativ 6000 de pedeştri şi 700 de călăreţi sau un total de aproape 6700. De obicei, însă, aşa cum se întâmplă şi cu oştirile moderne, legiunea nu era menţinută în forţă deplină. Deşi folosirea de către demon a numelui legiune poate fi luată literal, nu există nici o cale de a determina numărul precis. Expresia este înţeleasă mai bine în sensul general că erau mulţi demoni (vezi Luca 8,30).