3:19 şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.
Iuda Iscarioteanul. Numele NT de Iuda este echivalent cu Iudah din VT (vezi Gen 29,35; Matei 1,2). Multe explicaţii au fost date numelui Iscarioteanul, dintre care cea mai probabilă este aceea că derivă de la ebraicul ish Queryyoth, însemnând ,,om din Cheriot”, un sat din Iudea de sud aproape de Idumea (vezi Iosua 15,25; vezi la Marcu 3,8). Dacă identificarea aceasta a numelui Iscarioteanul este corectă, Iuda era probabil singurul din cei doisprezece care nu era născut în Galileea. El era fiul unui om cu numele Simon (vezi la Ioan 6,71).
Isus nu-l invitase pe Iuda să se ataşeze grupului ucenicilor din care El îi alesese pe cei doisprezece (vezi la Marcu 3,13), dar Iuda s-a vârât cu sila între ei şi a cerut un loc. Iuda credea fără îndoială că Isus este Mesia – ca şi ceilalţi ucenici, în termenii concepţiei populare iudaice cu privire la un eliberator politic de sub jugul Romei –şi dorea să fie membru al cercului lăuntric al ucenicilor pentru a-şi asigura o poziţie superioară în ,,împărăţia” care urma să se aşeze în curând. Poate că s-a oferit de bună voie pentru funcţia de trezorier, nădăjduind să fie numit în slujba aceea în noua împărăţie. Totuşi, Isus Şi-a dat seama chiar de la început că Iuda era lipsit de acele trăsături fundamentale care să-l califice să devină un apostol al împărăţiei care urma să fie întemeiată.
În ciuda răului latent din inima lui Iuda, el era în multe privinţe mai promiţător decât alţii pe care îi chemase Isus. Când a fost admis ca membru în grupul celor doisprezece, Iuda nu era lipsit de nădejde. Cultivarea şi dezvoltarea anumitor trăsături bune de caracter, împreună cu eliminarea trăsăturilor rele, ar fi putut să facă din el un lucrător acceptabil în lucrarea împărăţiei. Dar, spre deosebire de Ioan (vezi la v. 17), Iuda şi-a împietrit inima faţă de preceptele şi exemplul lui Isus. Cu toate acestea, Isus i-a dat orice încurajare şi orice prilej pentru a-şi dezvolta un caracter ceresc. ,,Trestia frântă” a caracterului lui Iuda, ,,feştila fumegândă” a bunelor intenţii, Isus nu o rupea sau stingea (vezi la Matei 12,20).
L-a şi vândut. Vezi la Luca 6,16.