3:17 Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: Fiii tunetului;
Iacov. Gr. Iakobos de la ebr. Ya’aqob, numele patriarhului Iacov (vezi la Geneza 25,26.27). Iacov este de obicei menţionat înainte de fratele său Ioan, când cei doi sunt amintiţi împreună, indicând că Ioan era cel mai tânăr dintre cei doi (cf. DA 292). Iacov a fost fără îndoială cel dintâi dintre cei doisprezece care a suferit moartea de martir, aproximativ în anul 44 d.Hr. (vezi la Fapte 12,1.2), în timp ce fratele său Ioan a fost ultimul care a murit din cei doisprezece, aproximativ în anul 96 d.Hr. Faptul că Iacov a fost socotit destul de important ca să fie ales de Irod Agripa pentru martiraj timpuriu lasă să se înţeleagă că el era unul din conducătorii de seamă ai bisericii din Ierusalim. Raportul NT prezintă pe Iacov la început ca un om oarecum egoist, ambiţios şi curajos (Marcu 10,35-41), dar mai târziu ca un conducător liniştit şi capabil. Mulţi au identifica pe mama lui Iacov şi a lui Ioan şi soţia lui Zebedei ca fiind Salomea (cf. Marcu 15,40; Matei 27,56). Mai este o posibilitate, deşi cam slabă, ca Salomea să fie identificată ca sora Mariei, mama lui Isus, dacă în Ioan 19,25 sunt menţionate patru femei şi nu trei (vezi Ioan 19,25).
Ioan. Ioan era pe cât se pare un om cu un discernământ spiritual profund, care s-a dezvoltat pe măsură ce-L vedea în Isus pe Cel care era cu totul atrăgător. Ioan nu numai că iubea pe Domnul său; el era ,,celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus” (vezi Ioan 20,2; 21,7.20). Mândru din fire, plin de afirmare de sine ahtiat după onoare, impetuos, ranchiunos când era lezat şi însetat de răzbunare (vezi Marcu 10,35-41; AA 540-541). Ioan s-a consacrat mai complet decât oricare alţii puterii transformatoare a vieţii desăvârşite a lui Isus şi a ajuns să reflecte chipul Mântuitorului mai deplin decât au făcut colegii săi ucenici. Aşa cum Iacov a fost cel dintâi din cei doisprezece care şi-a dat viaţa ca martir pentru Evanghelie, tot aşa Ioan a fost cel din urmă care a murit. Nu fără motiv i-a numit Isus pe Iacov şi Ioan ,,fii tunetului” (Marcu 3,17; vezi la Luca 9,54). În acord cu tradiţia creştină timpurie Ioan a servit ca pastor al bisericii din Efes şi ca supraveghetor al bisericilor din toată provincia romană a Asiei în decursul ultimilor ani ai vieţii sale.
Boanerghes. Probabil o transliterare a unei expresii aramaice, însemnând ,,fii ai zgomotului” sau ,,fii ai mâniei” – tradusă liber ,,fii ai tunetului”. Temperamentul vehement, firea înflăcărată a lui Iacov şi a lui Ioan era o ocazie manifestată public (vezi Luca 9,49.52-56).