2:5 Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: Fiule, păcatele îţi sunt iertate!
Credinţă. Adică, a celor patru purtători ai tărgii şi ai paraliticului. Faptul că ei au făcut gaură prin acoperiş vorbea în chip elocvent despre simţul stăruitor al nevoii şi al credinţei lor pe care numai Isus putea să o satisfacă. O astfel de conştienţă a nevoii şi o asemenea credinţă sunt esenţiale înainte ca puterea vindecătoare a lui Isus să poată fi aplicată fie la trup, fie la suflet (vezi Luca 5,8).
Fiule. Gr. teknon, literal ,,copil”. Când este folosit într-o cuvântare, ca aici, înseamnă ,,copilul meu”, ,,fiul meu”. Întrucât boala aceasta venise asupra lui ca un rezultat direct al unei vieţuiri dezmăţate (DA 267), s-ar părea că naraţiunea aceasta trebuie să fi fost foarte mult asemenea aceleia în care este prezentat fiul risipitor (vezi 15,13.14). Acelaşi lucru pare să fi fost adevărat în cazul paraliticului vindecat la Betesda cu câteva luni mai înainte (vezi Ioan 5,14).
Păcatele îţi sunt iertate. Vezi la v.10. Suferinţa îi dăduse timp de cugetare şi el ajunsese să-şi dea seama că propriile lui păcate erau răspunzătoare de suferinţa lui. Tocmai la aceste păcate, care acum apăsau atât de greu asupra minţii lui, Se referea Isus. Slăbănogul a venit căutând sănătate pentru suflet, ca şi vindecare pentru trup (vezi DA, 267, 268). El era neajutorat fiziceşte şi deznădăjduit spiritual, până când a prezentat cazul său lui Isus, care i-a dat atât ajutor, cât şi nădejde. Vezi la Ioan 9,2.