2:27 Apoi le-a zis: Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
Sabatul. Vezi la Geneza 2,1-3; Exod 20,2-11.
Pentru. Literal, ,,în favoarea”.
Om. Gr. ,,anthropos”, literal, ,,o persoană”, un termen generic incluzând bărbaţi, femei şi copii (vezi la cap. 6,44). ,,Oamenii” ar reflecta mai precis sensul lui anthropos. Sabatul era menit şi rânduit de un Creator iubitor pentru binele omenirii. Numai prin forţarea cea mai fantastică a raţionamentului o persoană putea să considere Sabatul ca fiind ,,contra” omului în orice privinţă (vezi la Coloseni 2,14).
Nu omul pentru Sabat. Dumnezeu nu a creat pe om pentru că avea un Sabat şi avea nevoie de cineva care să-l ţină, ci, un Creator Atotînţelept ştia că omul, făptura mâinilor Sale, avea nevoie de creştere morală şi spirituală pentru dezvoltarea caracterului. El avea nevoie de timp în care propriile sale interese şi ocupaţii să fie subordonate unei studieri a caracterului şi voii lui Dumnezeu aşa cum au fost descoperite în natură şi apoi în revelaţie. Sabatul zilei a şaptea era rânduit de Dumnezeu pentru a împlini nevoia aceasta. A falsifica în vreun fel oarecare specificările Creatorului cu privire la când şi cum să fie ţinută ziua înseamnă a tăgădui că Dumnezeu cunoaşte ce este cel mai bine pentru făpturile mâinilor Sale.
Dumnezeu a rânduit ca Sabatul să fie o binecuvântare, nu o povară, şi este în interesul omului şi nu în dauna lui să-l ţină. El era menit să sporească fericirea lui, nu să-i producă o greutate. Păzirea Sabatului nu constă esenţial din amănunţita ţinere a anumitor formalităţi şi în abţinerea de la anumite ocupaţii; a-l privi în lumina aceasta înseamnă a pierde complet adevăratul spirit şi adevăratele scopuri ale ţinerii Sabatului şi a te deda la căutarea neprihănirii întemeiate pe fapte. Noi ne abţinem de la anumite lucrări, de la anumite ocupaţii, de la anumite subiecte de gândire şi conversaţie, nu pentru că făcând aşa credem că vom câştiga favoarea înaintea lui Dumnezeu. Noi ne abţinem de la aceste lucruri pentru ca să putem devota timpul, puterile noastre şi gândul nostru la alte ocupaţii care vor spori cunoaşterea noastră despre Dumnezeu, a aprecierii bunătăţii Sale, a capacităţii noastre de a conlucra cu El şi a destoiniciei noastre de a-L servi pe El şi pe semenii noştri pe deplin. Păzirea Sabatului care constă numai sau mai ales în aspectul negativ de a nu face anumite lucruri, nu este deloc păzire a Sabatului; numai atunci când este practicat aspectul pozitiv al păzirii Sabatului putem nădăjdui să obţinem din păzirea lui folosul rânduit de un Creator înţelept şi iubitor. Vezi la Isaia 58,13.
Mulţimea de cerinţe ale rabinilor în privinţa ţinerii meticuloase a Sabatului era bazată pe concepţia că Sabatul era de mai mare importanţă înaintea lui Dumnezeu decât omul însuşi. Potrivit cu raţionamentul aparent al acestor tâlcuitori orbi ai Legii divine, omul fusese făcut pentru Sabat – făcut să-l ţină în chip mecanic. Rabinii reduseseră Sabatul la o absurditate prin distincţia lor rigidă şi fără noimă dintre ceea ce se putea şi ceea ce nu se putea face în ziua aceea (vezi la v. 24). Ei scoteau în evidenţă aspectul negativ al ţinerii Sabatului – abţinerea de la anumite lucruri. Formele religiei erau prezentate ca substanţa ei.