Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Marcu

Marcu 2:20


2:20 Vor veni zile, când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.

Vor veni zile. Aici pentru prima dată Hristos a lăsat să se înţeleagă în mod public că El urma cândva să fie luat de la ucenicii Săi, ca un mire luat cu forţa de la festivităţile nunţii. Cu mai mult de un an mai înainte de aceasta îi spusese lui Nicodim în particular că El urma să fie ,,înălţat” (Ioan 3,14).

Va fi luat. Gr. apairo, ,,a înălţa”, ,,a aduce”. În contextul prezent cuvântul poate lăsa să se înţeleagă o separare forţată şi chinuitoare, aşa cum a fost cu adevărat la moartea violentă a lui Isus.

El a fost ,,luat” de la ei la cruce şi redat lor după înviere.