2:18 Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?
Ucenicii lui Ioan. [Întrebarea despre post, Marcu 2,18-22 = Matei 9,14-17 = Luca 5,33-39. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 219; cu privire la parabole p. 203-207.]
Obişnuiau să postească. Probabil mai bine, ,,erau postind”. Fără îndoială ucenicii lui Ioan participau cel puţin în oarecare măsură la acest fel de viaţă abstinentă (vezi Matei 3,4), aşa cum este dovedit de postirea lor. Pare a fi clar că ei, de fapt, posteau chiar în timpul când au adus chestiunea la Isus.
Un vechi tratat iudaic despre post din secolul I d.Hr., Megillath Ta’anith, menţionează iudei care pe vremea aceea posteau în ziua a doua şi în ziua a cincea a săptămânii, adică lunea şi joia (vezi Luca 18,12). Deşi tradiţia iudaică atribuie datina aceasta istorisirii că Moise a început postul său de 40 de zile de la Muntele Sinai (vezi Exod 34,28) într-o zi de joi şi l-a terminat într-o zi de luni, pare probabil că ţinerea acestor două zile ca zile de post au apărut de fapt din dorinţa de a le ţine cât mai departe cu putinţă de Sabat şi în acelaşi timp de a nu le avea prea aproape una de alta. Vezi Strack şi Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. 2, p. 241-243.
Strack şi Billerbeck, autorităţi de frunte cu privire la iudaismul antic, arată că motivele care stăteau în spatele acestor posturi de două ori pe săptămână nu sunt atât de clare, dar pare probabil că ele au apărut dintr-o dorinţă din partea unor oameni deosebit de zeloşi pentru a face ispăşire pentru starea lumească a naţiunii, care, îşi dădeau ei seama, aducea repede distrugerea ei. În general, la iudeii din vechime, postul era ţinut de unele persoane pentru a îndrepta vreo greşeală, sau pentru a sigura răspunsul favorabil la o rugăciune, sau pentru împlinirea unei dorinţe. Într-adevăr, mulţi par să fi postit deoarece credeau că un astfel de fapt câştiga un merit special pentru ei înaintea lui Dumnezeu.
Astfel de folosiri ale postului se sprijineau, natural, pe o greşită concepţie a caracterului lui Dumnezeu şi a naturii neprihănirii. Prea adesea postul degenera într-un mijloc de dreptate prin fapte prin care oamenii nădăjduiau să îmblânzească un Dumnezeu auster şi să câştige favoarea Lui, indiferent de inimile lor. Cu secole înainte de vremea lui Isus, profeţii denunţaseră astfel de idei, declarând că Dumnezeu ajunsese să aibă scârbă de posturile lui Israel şi de alte deprinderi religioase (Isaia 58,3-5; Zaharia 7,5-6).
Sunt timpuri când creştinii au nevoie de agerime de minte şi de judecată discriminatorie: s-ar putea ca ei să aibă de luat decizii importante sau s-ar putea să aibă nevoie să înţeleagă mai bine voia lui Dumnezeu. În astfel de împrejurări postul s-ar putea dovedi o mare binecuvântare. Un astfel de post s-ar putea să nu însemne în mod necesar o completă abţinere de la mâncare, ci o dietă limitată la simplele lucruri esenţiale pentru menţinerea sănătăţii şi a vigorii. Creştinul, ca şi Daniel, s-ar putea abţine de la folosirea de ,,pâine bună” [,,pâine plăcută”] (Daniel 10,3). Dumnezeu nu este onorat şi experienţa creştină a cuiva nu este promovată de nici-o practică care slăbeşte trupul şi pune în primejdie sănătatea. Vezi Matei 6,16.
Ei au venit şi au zis. Cei desemnaţi aici nu sunt clar identificaţi şi nici Evanghelia după Luca nu este mai clară în privinţa aceasta (vezi Luca 5,33). Totuşi, Matei afirmă precis că ucenicii lui Ioan Botezătorul au fost aceia care au asaltat pe Isus cu întrebarea privitoare la post (Matei 9,14).
Potrivit cu cronologia ipotetică adoptată în acest comentariu, Ioan fusese întemniţat pe la începutul primăverii acestui an, anul 29 d.Hr. şi probabil a fost executat la scurt timp înainte de Paştele anului 30 d.Hr. (vezi la Matei 4,12; Marcu 6,14-29; Luca 3,19.20). Ucenicii lui au pus întrebarea despre post probabil nu cu mult mai mult decât câteva luni înainte ca el să fi murit.
Ucenicii Tăi nu postesc. În felul acesta cărturarii pare că nădăjduiau să înstrăineze grupul în rapidă creştere al ucenicilor de Învăţătorul lor.