2:17 Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.
Cei sănătoşi. Gr. hoi ischuontes, ,,cei care au putere”. Luca zice hoi hugiainostes, ,,cei care sunt sănătoşi”. Expresia lui Luca este un termen mai exact, de la hugies, un cuvânt uzual grec cu privire la ,,sănătate”. Pavel foloseşte de repetate ori acelaşi cuvânt, aşa cum face Luca şi-l aplică la doctrina ,,sănătoasă” (1 Timotei 1,10), cuvinte ,,sănătoase” (2 Timotei 1,13) şi de a fi ,,sănătoşi” în credinţă (Tit 1,13).
Eu am venit…nu. Afirmând adevărul profund al scopului misiunii Sale pe pământ Hristos a dat pe faţă făţărnicia şi eroarea Fariseilor şi a atitudinii lor faţă de asocierea lui Hristos cu strângătorii de biruri. Dacă aceşti oameni erau păcătoşi de felul pretins de Farisei, ei trebuiau să fie în mai mare nevoie decât alţi oameni. Atunci nu erau ei chiar aceia pentru care Hristos trebuia să depună cele mai bune eforturi ale Sale? El venise să ,,mântuiască” pe oameni (Matei 1,21), dar dacă El ar fi fost în stare să salveze numai pe aceia care erau deja neprihăniţi, nu ar fi putut să fie cu adevărat un Mântuitor. Dovada misiunii Sale ca Mântuitor al oamenilor depindea de ceea ce putea face El pentru păcătoşi.
Cei neprihăniţi. [,,Cei drepţi”, KJV]. Fariseii pretindeau că sunt în stare să ajungă la neprihănire prin conformarea strictă la cerinţele legii rituale. Mai târziu, Isus a arătat clar că o astfel de ,,neprihănire” era contrafăcută şi fără de valoare în împărăţia pe care El o proclama (Matei 5,20; cf. cap. 23,1-33). Dar cu ocazia aceasta, de dragul argumentaţiei, El a admis pretenţia lor subînţeleasă la neprihănire personală (Marcu 2,16.17), deoarece făcând aşa El era în stare să explice motivul pentru care trebuia să servească nevoilor spirituale ale vameşilor.
De fapt, Fariseii erau uneori vinovaţi chiar de păcatele pe care le detestau atât de înfocat la strângătorii de biruri. Isus spunea că ei ,,mâncau casele văduvelor” (Matei 23,14) şi scuteau pe un fiu avar de a se îngriji de părinţii lui bătrâni (vezi la Marcu 7,11), dacă în felul acesta ei puteau să se îmbogăţească. În felul acesta Fariseii, punând accent pe corectitudinea legală, erau prea adesea făţarnici. Pe de altă parte, vameşii, care nu ridicau pretenţii de respectabilitate ritualică, erau uneori într-o poziţie mai bună de a accepta învăţătura lui Isus, în ciuda păcatelor lor. Vezi la Luca 18,9-14.