2:10 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
Ca să ştiţi. Isus a făcut o minune ca toţi să poată vedea o dovadă a realităţii unei minuni mult mai mari pe care ei nu o puteau vedea (cf. Romani 1,20).
Fiul Omului. Aici, pentru întâia dată toţi cei trei scriitori sinoptici folosesc acelaşi titlu distinctiv (Matei 9,6; Marcu 2,10; Luca 5,24). Aceasta era denumirea favorită a lui Hristos pentru Sine şi apare în Evanghelii de vreo 80 de ori. Totuşi, nimeni nu I Se adresa cu titlul acesta şi nici vreunul din scriitorii Evangheliei nu se referă la El cu acest titlu. Titlul acesta era înţeles măcar de unii din iudei ca un nume pentru conducătorul mesianic al împărăţiei noi care urma să se întemeieze. Afară de cazul că era obligat de jurământ (Matei 26,63.64; Matei 14,61.62) şi vorbind în mod particular faţă de aceia care erau gata să creadă în El ca Hristos (Matei 16,16-17; Ioan 3,13-16; 4,25.26; 16,30.31), Isus n-a ridicat nici o pretenţie mesianică directă. Scopul Lui era ca oamenii să recunoască în viaţa, cuvintele şi faptele Lui, dovada că profeţiile privitoare la Mesia îşi găsiseră împlinirea în El. Vezi p. 209.
Isus era literal ,,Fiul Omului” atât în sensul pur istoric (vezi Luca 1,31-35; Romani 1,3.4; Galateni 4,4), cât şi într-un sens superior. Titlul ,,Fiul Omului” Îl desemnează ca Hristos întrupat (vezi Ioan 1,14; Filipeni 2,6-8). El arată către miracolul prin care Creator şi creatură au fost uniţi într-o singură persoană divino-umană. El mărturiseşte despre adevărul că fii oamenilor pot în adevăr deveni fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12; Galateni 4,3-7; 1 Ioan 3,1.2). Dumnezeirea era identificată cu umanitatea pentru ca natura omenească să poată fi refăcută după chipul Divinităţii (DA 25). Cu privire la Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, vezi la Luca 1,35; Ioan 1,1-3; şi ca Fiu al Omului, la Luca 2,49.52; Ioan 1,14; vezi nota adiţională la Ioan 1.
Putere. Gr. exousia, ,,autoritate”. Cuvântul grec obişnuit pentru ,,putere”, în sensul de ,,tărie” sau ,,forţă” este dunamis. Era nevoie de putere pentru a săvârşi o minune, dar iertarea de păcat era
o chestiune de autoritate. În pasajul de faţă exousia stă la începutul propoziţiei şi în felul acesta scoate în evidenţă autoritatea lui Hristos de a ierta păcatul. Conducătorii iudei au pus această autoritate de repetate ori sub semnul întrebării (vezi cap. 11,28).
Ierte păcatele. Cauza bolii trebuia să fie înlăturată înainte ca suferindul să poată fi scăpat de boala de care suferea (vezi v. 5). Vindecarea trupului fără vindecarea sufletului putea să aibă ca rezultat o repetarea a felului de purtare pe care îl urmase tânărul şi care adusese boala. De aceea Hristos, care a dat omului un trup nou, mai întâi i-a dăruit o inimă nouă.