12:1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
Isus a început pe urmă să le vorbească. [Vierii cei răi, Marcu 12,1-12 = Matei 21,33-46 = Luca 20,9-19. Comentariu major: Matei]. Marcu omite parabolele cu cei doi fii şi omul fără haină de nuntă, ambele aflate în contextul acesta în Matei şi în Luca. Se pare că Marcu a ales-o pe aceea care l-a impresionat pe el mai mult ca reprezentând adevărurile pe care Hristos a căutat să le ilustreze în aceste parabole finale.
Teasc. [,,Ladă de vin”, KJV; ,,zăcătoare sub teasc”, G. Gal.]. Gr. hupolenion, ,,cadă de vin” sau recipientul pentru mustul de struguri care curgea din teascul care era direct deasupra lui (vezi la Matei 21,33).
12:2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
Din roadele. Literal, ,,din roade”, adică, parte din roade, însemnând partea lui (vezi la Matei 21,34).
12:3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
Au pus mâna pe el. [,,L-au prins”, KJV]. Pentru relatările din Evanghelii ale acestei parabole cu privire la servii trimişi şi tratamentul aplicat lor vezi la Matei 21,35.
12:4 A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.
L-au bătut. [,,L-au bătut cu pietre”, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte, precum şi cuvintele ,,l-au trimis” [KJV].
12:5 A mai trimis un altul, pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
Verset ce nu a fost comentat.
12:6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. Vor primi cu cinste pe fiul meu! zicea el.
Un fiu iubit. [ ,,Prea iubitul său”, KJV]. Poate că Isus Se gândea la cuvintele Tatălui de la botezul Lui (vezi Matei 3,17).
12:7 Dar vierii aceia au zis între ei: Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.
Verset ce nu a fost comentat.
12:8 Şi au pus mâna pe el, l-au omorât, şi i-au aruncat trupul afară din vie.
Verset ce nu a fost comentat.
12:9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
Verset ce nu a fost comentat.
12:10 Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
Verset ce nu a fost comentat.
12:11 Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?
Verset ce nu a fost comentat.
12:12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.
L-au lăsat. Adică, după ce le spusese parabola omului fără haină de nuntă (vezi Matei 22,15).
12:13 Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.
Au trimis la Isus. [,,Au trimis la El”, KJV]. [Plătirea tributului lui Cezar, Marcu 12,13-17 = Matei 22,15-22 = Luca 20,20-26. Comentariu major: Matei]. Prinde. Gr. agreuo, ,,a prinde”, adică ,,a prinde la vânătoare”, de la agra, ,,captură”, fie de vânat sau de peşte.
12:14 Aceştia au venit, şi I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
Verset ce nu a fost comentat.
12:15 Să plătim sau să nu plătim? Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.
Verset ce nu a fost comentat.
12:16 I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt? Ale Cezarului, I-au răspuns ei.
Verset ce nu a fost comentat.
12:17 Atunci Isus le-a zis: Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Şi se mirau foarte mult de El.
Verset ce nu a fost comentat.
12:18 Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
Saducheii. [Căsătoria şi învierea, Marcu 12,18-27 = Matei 22,23-33 = Luca 20,27-38. Comentariu major: Matei].
12:19 Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.
Verset ce nu a fost comentat.
12:20 Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.
Verset ce nu a fost comentat.
12:21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
Verset ce nu a fost comentat.
12:22 Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
Verset ce nu a fost comentat.
12:23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.
La înviere. [,,Când vor învia”, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între reţinerea şi omiterea acestor cuvinte.
12:24 Drept răspuns, Isus le-a zis: Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
Oare nu? Forma întrebării în textul grec lasă să se înţeleagă că Isus aşteaptă un răspuns afirmativ.
12:25 Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
Verset ce nu a fost comentat.
12:26 În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?
Pentru învierea morţilor. [,,Pentru morţii”, KJV]. Adică, privitor la învierea lor din morţi.
Rug. Vezi la Exod 3,2.6.
12:27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!
Tare vă mai rătăciţi. Exprimarea aceasta emfatică apare în forma aceasta tare numai în Marcu.
12:28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: Care este cea dintâi dintre toate poruncile?
Unul dintre cărturari. [Porunca cea mai mare, Marcu 12,28-34 = Matei 22,34-40 = Luca 20,39.40. Comentariu major: Marcu].
Ştia. [,,Înţelegând”, KJV]. Cărturarul ales pentru a pune în faptă acest complot al Fariseilor de a-L prinde în cursă pe Isus (vezi la Matei 22,34.35) era, pe cât se pare, un om onest cu inima. El era destul de sincer în judecata lui pentru a recunoaşte că Isus ,,răspunsese bine” Saducheilor.
12:29 Isus i-a răspuns: Cea dintâi este aceasta: Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;
Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. [,,Dumnezeu este un singur Domn”, KJV]. Vezi la Deuteronom 6,4. Pasajul biblic citat aici a fost deviza sacră a lui Israel în tot decursul lungii lui istorii. El reflectă credinţa distinctivă a iudeilor în singurul Dumnezeu, în contrast cu mulţii zei ai naţiunilor. Aceste cuvinte erau rostite pentru a deschide serviciile de rugăciune de dimineaţa şi de seara de la Templul şi sunt o parte regulată a serviciilor în sinagoga iudaică până astăzi.
12:30 şi: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta; iată porunca dintâi.
Verset ce nu a fost comentat.
12:31 Iar a doua este următoarea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
Verset ce nu a fost comentat.
12:32 Cărturarul I-a zis: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,
Bine, Învăţătorule. Adică, ,,ai vorbit bine, Învăţătorule” sau ,,Ai dreptate, Învăţătorule” (RVS).
Adevărat ai zis. Cărturarul recunoştea că răspunsurile lui Isus la întrebările anterioare fuseseră precise şi corespunzătoare (vezi la v. 28) şi acum în mod cinstit Îl laudă cu privire la acest răspuns.
12:33 şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
Jertfele. [,,Arderile de tot”, KJV]. Comparaţi 1 Samuel 15,22. Această admitere voluntară din partea cărturarului evidenţiază puterea lui de a înţelege importanţa şi însemnătatea relativă a ritualului Templului.
12:34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
Cu pricepere. Gr. nounechos, ,,cu înţelegere”, adică ,,raţional”.
De Împărăţia. Cărturarul înţelegea adevărul (vezi v. 33) şi îl recunoştea ca adevăr (vezi v. 32). El era la pragul împărăţiei. Comparaţi reacţia lui Isus faţă de tânărul fruntaş bogat (vezi Marcu 10,20.21; vezi la Matei 19,20.21).
12:35 Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
Pe când învăţa. [Isus aduce la tăcere pe criticii Săi, Marcu 12,35-37 = Matei 22,41-46 = Luca 20,41-44. Comentariu major: Matei.] Numai Marcu notează că Isus încă mai învăţa în Templu.
Cum zic cărturarii? Un alt amănunt întâlnit numai în Marcu. Isus notează că cărturarii Îl aclamă pe Mesia ca Fiu al lui David, ca pregătire pentru a atrage din nou a atenţia la Sine, ca adevăratul Mesia.
12:36 Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.
Verset ce nu a fost comentat.
12:37 Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui? Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
Gloata cea mare. [,,Poporul de rând”, KJV]. Adică, marea masă a poporului sau mulţimea în general. Acesta este încă un amănunt notat numai de Marcu.
12:38 În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
În învăţătura pe care le-o dădea. Literal, ,,în învăţătura Sa”, (vezi la Matei 7,28)
Isus le zicea. [Vaiuri pentru cărturari şi Farisei, Marcu 12,38-40 = Matei 23,1-39 = Luca 20,45-47. Comentariu major: Matei].
Păziţi-vă de cărturari. Marcu dă numai un scurt extras din cuvântarea destul de lungă asupra făţărniciei cărturarilor şi Fariseilor (vezi la Matei 23). Ca şi cu Predica de pe munte (vezi Matei 5 la 7) şi predica de lângă mare (vezi Matei 13). Matei relatează mai pe larg cuvântările lui Isus decât o fac ceilalţi scriitori ai Evangheliilor.
Haine lungi. Aceste haine lungi ajungeau până la pământ şi făceau parte din îmbrăcămintea purtată de obicei de învăţătorii de lege şi ca o emblemă a profesiunii lor.
Să le facă lumea plecăciuni. [,,Le plac salutările”, KJV]. Vezi la Matei 23,7.
Prin pieţe. Vezi la Matei 11,16.
12:39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi, şi după locurile dintâi la ospeţe;
Scaunele dintâi. Vezi la Matei 23,6.
12:40 casele văduvelor le mănâncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.
Casele văduvelor le mănâncă. Vezi la Matei 23,14.
12:41 Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
Isus şedea. [Bănuţii văduvei, Marcu 12,41-44 = Luca 21,1-4. Comentariu major: Marcu]. Acest incident a avut loc târziu în cursul zilei, probabil marţi (vezi la Matei 23,1.38.39); vezi diagrama 9, p. 233). Isus tocmai terminase victorios o lungă şi dârză luptă cu conducătorii naţiunii şi era pe punctul de a pleca pentru totdeauna din curţile sfinte ale Templului.
În faţa. Adică, ,,peste drum”, acolo unde putea să-i observe pe închinători când îşi aduceau contribuţiile.
Arunca. Mai degrabă, ,,erau aruncând înăuntru”. Se pare că bogaţii treceau pe alături unul după altul şi îşi depuneau darul.
Visterie. [,,Tezaurul”, KJV]. Marcu nu se referă aici la încăperea blindată unde era depozitat şi păstrat tezaurul Templului, ci la cutia pentru daruri din curtea spaţioasă a femeilor.
12:42 A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
Săracă. Gr. ptochos, ,,[cineva] în lipsă extremă”, sau ,,lipsit în toate privinţele”. Luca foloseşte penichros, o formă poetică târzie a lui penes, însemnând cineva care duce o existenţă de la mână la gură şi care trebuie să muncească în fiecare zi pentru a avea ceva de mâncat a doua zi (vezi Luca 21,2). Penes derivă de la verbul penomai, ,, a lucra pentru hrană”. Poate că Isus intenţiona ca spiritul acestei văduve să stea în viu contrast cu atitudinea Fariseilor faţă de văduve. Sărăcia acestei văduve se poate să fi fost datorată în parte avariţiei vreunuia din cărturarii şi Fariseii prezenţi cu ocazia aceasta (vezi la Matei 23,14). Ei, zicea Hristos, ,,casele văduvelor le mănâncă” (Marcu 12,40). Dar aici era o văduvă care, dintr-o inimă arhiplină de iubire faţă de Dumnezeu, ,,a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască” (v. 44). Ce contrast!
Banuţi. Gr. lepton, o monedă valorând mai puţin de 1/10 dintr-un cent U.S. (vezi p. 49). Lepton era cea mai mică monedă iudaică de aramă în circulaţie.
Gologan. Gr. kodrantes, care era egal cu 2 lepta (vezi p. 49) şi care valora 1/64 dintr-un demarius roman, salariul unei zile pe vremea lui Hristos (vezi la Matei 20,2). Deseori s-a pus accent asupra micimii intrinsece a darului văduvei. N-ar trebuie să se pună un accent mai mare asupra mărimii comparative a darului (vezi la v. 44)?
12:43 Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
Ucenicii Săi. Vezi la Matei 24,1.
Adevărat. Sau ,,cu adevărat” (vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51).
Mai mult decât toţi. Adică, mai mult decât toţi dătătorii bogaţi la un loc. Înaintea cerului nu mărimea darului contează, ci motivul care-l determină. Cerul este interesat numai de măsura de iubire şi devotament pe care o reprezintă, nu de valoarea monetară. Acesta este unicul temei pe care Dumnezeu răsplăteşte pe oameni, aşa cum a ilustrat atât de potrivit Isus prin parabola cu lucrătorii viei (vezi la Matei 20,15). Lăudarea văduvei acesteia de către Isus era întemeiată pe spiritul care determinase darul ei, nu pe valoarea intrinsecă a lui.
12:44 căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.
Prisosul. [,,Abundenţa”, KJV]. Gr. perisseuma, care pe lângă ,,abundenţă” mai înseamnă şi ,,ce rămâne pe deasupra”, deci ,,exces” sau ,,prisos”. Bogaţii aveau un prisos de bani; aveau mai mult decât aveau nevoie. Ei dădeau din surplusul lor şi nu-i costa nimic să dea. Valoarea darurilor lor în termeni de iubire şi devoţiune era mică sau inexistentă, pentru că darurile nu reprezentau nici
o tăgăduire de sine. Sărăcia. [,,Lipsa”, KJV]. Gr. husteresis, ,,deficienţă”, ,,sărăcie”, ,,lipsă”. Tot ce avea. O dovadă de maximă iubire şi devoţiune faţă de Dumnezeu.
Ca să trăiască. Gr. bios, ,,întreţinere”, nu zoe, ,,viaţa” însăşi. Mai mult decât probabil văduva nu ştia de unde va căpăta cele necesare pentru masa ei viitoare.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–12 DA 596–600 13–40 DA 601–609
16 CE 10; 7T 156
24 COL 110; GC 599; 5T 388
28–33 DA 607
30 COL 348; CS 35; CT 32, 360; FE 314, 315, 324; LS 352; ML 117; 2T 45, 70, 168, 504; 3T 39; 4T 119; 5T 536; 6T 477
30, 31 2T 550
33 AH 349; 3T 392
34 DA 608
37 CSW 109; CT 240, 260; Ev 565; FE 242; MH 443; 8T 308
41, 42 DA 614
41–44 DA 614–620
42 DA 616; Ed 109; GW 467; 2T 198; 3T 398; 6T 103, 310; 9T 55
42–44 AA 342; CS 178, 294; 1T 177; 5T 733; 9T 224; WM 203
43, 44 2T 667