1:23 În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige:
Un duh necurat. Gr. pneuma akatharton. În Evanghelii expresia aceasta este folosită sinonim cu daimonion (cf. Matei 10,1 cu Luca 9,1), un cuvânt care arată un duh superior oamenilor şi care în NT totdeauna se aplică la un duh rău, un demon sau diavol. Evangheliile relatează şase cazuri specifice de posedare demonică: 1) omul din sinagoga din Capernaum (vezi la Marcu 1,21-28); 2) un om neidentificat care era mut şi în acelaşi timp posedat (vezi la Matei 9,32-34); 3) cei doi demonizaţi de la Gadara (vezi la Marcu 5,1-20); 4) fiica unei femei siro-feniciene (vezi la Matei 15,21-28); 5) fiul unui om neidentificat (vezi la Marcu 9,14-29) şi 6) Maria (Marcu 16,9). În afară de aceste cazuri specifice, Evangheliile menţionează adesea că Isus şi ucenicii au vindecat pe cei chinuiţi de duhuri rele. Pentru o discuţie cu privire la posesiunea demonică în NT, vezi notă adiţională la sfârşitul capitolului.
A început să strige. [,,El a strigat”, KJV]. Aceasta a avut loc în momentul în care Hristos vorbea despre misiunea Sa de a elibera pe cei care erau robi ai păcatului şi ai lui Satan (vezi MH 91; cf. cele din Luca 4,18). În experienţa aceasta Hristos a fost adus din nou faţă în faţă cu vrăjmaşul pe care El îl biruise în pustia ispitei (vezi DA 256). Audienţa asculta cu atenţie solia adusă de Hristos şi Satana intenţiona în felul acesta să abată atenţia oamenilor de la adevărul care găsea teren roditor în inimile oamenilor.