1:6 Un fiu cinsteşte pe tatăl său, şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu, şi care ziceţi: Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?
Cinstea care Mi se cuvine. În calitate de Creator al lor şi ca Unul care îi alesese, păstrase şi ocrotise în mod special Dumnezeu era Tatăl poporului Său (vezi Exod 4,22; Deuteronom 32,6). El era, prin urmare, îndreptăţit să primească închinarea şi respectul lor.
Voi, preoţilor. Dumnezeu Se întoarce acum să-i mustre pe aceia care reprezentau religia în faţa poporului şi care ar fi trebuit să fie şi pilde, ca şi învăţători (vezi comentariul la 2Cronici 15,3) în ce priveşte ascultarea şi sfinţenia.
Cu ce? vezi comentariul la v. 2. Insensibili faţă de starea lor spirituală, preoţii se dezvinovăţesc. Vezi p. 1122.
Am nesocotit noi Numele Tău? În loc de a răspunde iubirii Sale cu iubire, ei L-au dispreţuit pe Dumnezeu (vezi v. 2).