1:3 şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie.
Am urât pe Esau. Din context se pare că aici se face referire în primul rând la Edom, naţiunea urmaşilor lui Esau şi nu la Esau ca individ. Folosirea cuvântului ,,urât” este o hiperbolă tipică orientală (vezi Geneza 29,33; Deuteronom 21,15; vezi comentariul la Psalmi 119,136) şi nu trebuie să fie luată în sensul ei extrem. Domnul Îşi explică aici preferinţa faţă de Iacov şi urmaşii lui mai presus de Esau şi urmaşii lui. Preferinţa aceasta a venit, desigur, ca urmare a legăturilor celor doi fraţi cu Dumnezeu. Deoarece Iacov a fost înclinat spre cele spirituale şi a avut credinţa mântuitoare de suflet, plăcându-i cele dumnezeieşti, păcatele i-au fost iertate şi s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu şi de părtăşia cu El. Esau, pe de altă parte, a fost înclinat spre cele lumeşti, un om ,,lumesc”, lipsit de dorinţa sau de plăcerea după cele divine, iar astfel s-a aşezat singur în afara harului divin (Evrei 12,16.17).
Pustietate. În timp ce după întoarcerea lor din captivitate, israeliţii şi-au luat în stăpânire şi cultivat pământul din nou, refăcând Ierusalimul şi Templul lui, edomiţii nu par să fi avut parte de
o refacere similară după pustiirea şi nimicirea lor de către babilonieni.
Şacali. Vezi comentariul la Psalmi 44,19. Ţara Edomului a fost lăsată pradă acestor animale sălbatice.