7:8 Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: Du-te! şi se duce; altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă cutare lucru! şi-l face.
Şi eu. Sutaşul ajunsese să recunoască, din ceea ce el auzise, că Isus reprezenta autoritatea şi puterea cerului în acelaşi fel în care el, ca ofiţer din armată, reprezenta puterea şi autoritatea Romei.
Sub mine ostaşi. După cum sutaşul era reprezentant al cârmuirii romane şi dădea ascultare poruncilor ei, tot aşa ostaşii de sub el recunoşteau autoritatea lui şi ascultau de el. El ştia şi cum să primească şi să dea ordine, şi să urmărească ca ele să fie executate. Un cuvânt de la superiorii săi asigura ascultarea sa, iar un cuvânt al lui asigura ascultarea subordonaţilor săi. Întrucât ajunsese deja să recunoască pe adevăratul Dumnezeu ca Stăpân al cerului şi al pământului, sutaşul recunoştea acum pe Isus ca reprezentant al lui Dumnezeu. Sutaşul ştia, fără îndoială, despre vindecarea fiului omului de neam mare cu un an mai înainte (vezi Ioan 4: 46-53) şi trebuie să fi auzit de multe alte minuni pe care Isus le săvârşise de când făcuse din Capernaum centrul lucrării Sale în Galileea. Ca şi în cazul omului de neam mare (Ioan 4,50) un cuvânt de la Isus ar fi fost îndeajuns şi vindecarea putea fi făcută de la distanţă. Ca în cazul leprosului, însă, întrebarea din mintea sutaşului era dacă Isus ar fi dorit să răspundă la cererea lui (vezi la Marcu 1,40). Leprosul era un proscris al societăţii din cauza bolii lui. La fel, sutaşul probabil îşi zicea că el nu era acceptabil din punct de vedere social pentru iudei din cauza neamului său.