7:41 Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci.
Un cămătar. [,,Un anumit creditor”, KJV] [Cei doi datornici: Luca 7,41-43. Vezi la parabole p. 203-207]. Adică, ,,un anumit cămătar [profesionist care dădea banii cu camătă]”. Această parabolă scurtă se ocupă de recunoştinţa pentru binecuvântările mântuirii. Se pare că parabola este bazată pe principiul fundamental că aprecierea din partea cuiva a binecuvântărilor primite este direct proporţională cu simţul nevoii acelei persoane cu privire la acele binecuvântări. Numai acela care ajunge acolo încât să simtă extrema sa neajutorare înaintea lui Dumnezeu este într-o stare sufletească potrivită pentru a aprecia ceea ce Dumnezeu face pentru el fie în cele mteriale, fie în cele spirituale. Acela care nu-şi simte nevoia de ajutor divin este încrezător în propria sa capacitate şi în propriile sale resurse şi se sprijină pe acestea pentru a găsi o soluţie la problemele care îl confruntă. Tocmai pentru motivul acesta Dumnezeu îngăduie atât de adesea ca copiii Săi muritori să-şi istovească propriile lor resurse înainte ca El să intervină pentru a le da ajutorul divin. Dacă El ar interveni înainte ca ei să devină conştienţi de deplina lor lipsă de putere, ei n-ar aprecia cum se cuvine binecuvântările şi bunătatea Lui, caracterul lor ar rămâne nedesăvârşit şi ei ar continua să se încreadă în propriile lor procedee şi în propria lor capacitate de a face faţă problemelor vieţii.
Aşa a fost cu Simon. Deşi Isus îl vindecase de lepră şi pe bună dreptate ,,dorea să-şi arate recunoştinţa sa” (vezi Matei 26,6; DA 557), aceasta era recunoştinţa unui om faţă de un alt om, nu recunoştinţa unui om faţă de nemărginitul Dumnezeu. ,,Caracterul [lui Simon] nu era transformat ; principiile lui erau neschimbate” (DA 557); pe scurt el era neconvertit. Astfel, obiectivul final al lui Hristos în vindecarea leprei lui corporale, adică vindecarea lui de lepra păcatului, încă nu fusese realizat. Atitudinea lui Simon faţă de Isus era asemănătoare cu aceea a lui Nicodim, care recunoştea că Isus era ,,un învăţător venit de la Dumnezeu”, dar dădea greş în a recunoaşte nevoia lui personală de a fi ,,născut din nou” (vezi la Ioan 3,2.3). Ambii erau reprezentaţi, în acest stadiu al experienţei lor religioase de ascultători, de tipul de teren ,,pietros” (vezi la Matei 13,5).
Cinci sute de lei. Adică, 500 de dinari romani, sau cam 56,56 dolari (vezi p. 49). Cincizeci de dinari ar fi cam 5,66 dolari. În termeni ai puterii actuale de cumpărare valoarea ar fi mult mai mare (vezi la Matei 20,2).