7:23 Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.
Ferice de acela. [,,Binecuvântat”, KJV]. Sau ,,ferice este acela” (vezi la Matei 5,3). În forma milostivă a unei binecuvântări, dar în cuvinte a căror însemnătate nu era pierdută pentru Ioan sau pentru ucenicii care–i duceau solia, Isus a făcut o delicată mustrare (vezi DA 218). Binecuvântarea aceasta, venind după parafraza lui Isaia 61,1 (vezi la Luca 7,22) era tot ceea ce avea de spus Hristos personal proorocului întemniţat. Era răspunsul lui Hristos la dorul nerostit al inimii lui Ioan pentru un cuvânt personal de mângâiere şi de îmbărbătare (vezi DA 217). Pe cât ne spune raportul Evangheliilor acesta este ultimul contact dintre Isus şi Ioan.
Prilej de poticnire. Gr. skandalizo, ,,a face să se împiedice”, de unde ,,a ofensa” (vezi la Matei 5,29). Mulţi din iudei de pe vremea lui Hristos ,,s-au lovit de piatra de poticnire” sau ,,stânca de ofensă” [gr. skandalon, un obiect de poticnire], Isus (Romani 9,32.33), aşa cum spusese profetul Isaia că o vor face (vezi la Isaia 8,14). Isus venise la ,,ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (vezi Ioan 1,1; DA 30, 213, 391-394). Uneori, chiar ucenicii lui Hristos ,,se poticneau” din cauza Lui (vezi DA 380), şi pentru că se ,,poticnise” de Isus, Iuda L-a trădat (DA 719). Pentru că ucenicii găsiseră o pricină de ,,poticnire” în noaptea trădării, toţi ,,L-au părăsit şi au fugit” (Matei 26,31.56).