6:9 Şi Isus le-a zis: Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?
Vă întreb. [,,Vă voi întreba”, KJV]. Potrivit cu relatarea evenimentului de către Matei, se pare că Fariseii deja puseseră întrebarea dacă se cuvine să se facă vindecare în zi de Sabat (vezi Matei 12,10).
Este îngăduit? [,,Este legal”, KJV]. Vezi la Marcu 2,24. Legile rabinice erau din nou arătate ca fiind în conflict cu nevoile oamenilor. Aceia care astăzi pretind că Isus nu a ţinut seama de Legea lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, că prin învăţătură şi exemplu El S-a abătut de la cerinţele poruncii a patra, îşi unesc forţele cu cărturarii şi Fariseii şi se împărtăşesc de spiritul lor. La sfârşitul vieţii Sale pământeşti Isus afirma că ţinuse fiecare poruncă a Tatălui Său (vezi Ioan 15,10).
Bine, ori a face rău? Aici în sensul de a da ajutor sau a dăuna. Potrivit cu relatarea lui Matei, cărturarii puseseră mai înainte întrebarea lui Isus, dacă era îngăduit [,,legal”] să vindece în Sabat (Matei 12,10). Reglementările rabinice făceau o strictă deosebire între cazuri de boală cronică şi cazuri care însemnau primejdie imediată de moarte. În mod specific, anumite boli erau numite ca fiind mai grave decât altele şi acelora care sufereau de aceste boli li s-ar fi putut da ajutor potrivit cu nevoia lor. În Sabat nu se luau măsuri pentru uşurarea durerii care nu însemna o boală acută sau de a ajuta pe aceia care sufereau timp îndelungat, ca acela pe care Isus era pe punctul de a-l vindeca. Este probabil că legea era interpretată mai mult sau mai puţin literal şi că persoane care sufereau de multe alte boli erau de fapt îngrijite în Sabat. Pentru informaţii în plus cu referire la îngrijirea bolnavilor în Sabat vezi Mişna, Shabbath, 14,4; 22,6, ed. Socino a Talmudului, p. 539, 540, 747.
A scăpa un suflet. [,,A salva viaţa”, KJV]. Potrivit cu o altă maximă, a refuza să faci bine ar însemna să faci un rău, a neglija să te îngrijeşti de viaţă ar însemna să iei viaţa. Dar viaţa omului acestuia nu era în primejdie şi actul vindecării putea deci să fie amânat până după Sabat. Însă Isus a afirmat că nu putea fi ceva rău a face bine în Sabat. Din punctul de vedere al lui Isus, a trece pe lângă ocazia de a-i da ajutor unui suferind ar însemna a face rău. Cărturarii şi Fariseii se gândeau la mărunta lor regulă ca nu cumva să fie călcată; Isus le îndruma atenţia la principiul fundamental implicat. A nu salva viaţa însemna a o lua; a nu face ceea ce ar fi promovat viaţa ar fi însemnat a o reduce (vezi Iacov 4,17). Aceasta era o extensie a principiului poruncii a şasea, aşa cum era iluminată de Hristos în Predica de pe Munte (vezi la Matei 5,21-24) şi porunca a şasea nu era nicidecum în conflict cu a patra. Sabatul, spunea Isus ,,a fost făcut pentru om” (Marcu 2,27) şi faptele de îndurare şi de necesitate era în acord cu ţintele lui.
Cărturarii şi Fariseii aveau ucidere în inima lor. Acuzaţia lor făcea parte din complotul de a-I lua viaţa lui Isus (vezi la Luca 6,11; cf. Fapte 3,15) şi Isus, cunoscându-le ,,gândurile” ştia că ei unelteau să-L nimicească (vezi Luca 6,8). Probabil că Isus avea lucrul acesta în minte când vorbea despre nimicirea vieţii şi căuta să le îndrepte atenţia la faptul că răutatea din inima lor îi făcea adevăraţi călcători ai Sabatului.
Matei adaugă ilustraţia plină de însemnătate prin care Hristos le atrăgea atenţia la faptul că ei ar fi făcut pentru un animal necuvântător ceea ce nu erau dispuşi să facă pentru o fiinţă omenească (vezi Matei 12,11.12). Unii din ei ar fi lăsat un om să sufere, dar ar fi salvat un animal de la suferinţă – ca nu cumva să rezulte o pagubă financiară pentru stăpân. Numai o falsă concepţie cu privire la Dumnezeu putea duce la o reglementare a Sabatului care acordă o mai mică valoare vieţii omeneşti decât vieţii dobitoacelor necuvântătoare.