6:35 Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.
Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Vezi la Matei 5,44-46.
Nădăjduiţi. Gr. apelpizo, un cuvânt care nu mai apare nicăieri în NT. În literatura greacă el înseamnă întotdeauna ,,a deznădăjdui” sau ,,a renunţa cu disperare”. Sunt unele dovezi (cf. p. 146) pentru exprimarea ,,a nu dispera de nimeni”, deşi dovezile par să favorizeze exprimarea ,,a nu dispera de nimic”. Comentatorii în general sugerează ,,a nu dispera niciodată” ca exprimarea cea mai bună sau ,,a nu renunţa la nimic cu disperare”. Totuşi, contrastul aici pare a cere o expresie opusă lui ,,nădăjduiţi să luaţi” (v. 34) şi deci ar fi o oarecare îndreptăţire pentru traducerea ,,fără să nădăjduiţi ceva”. Există unele dovezi textuale (cf. p. 146) pentru exprimarea ,,nedezamăgind pe nimeni”. Traducerea KJV este bazată pe Vulgata care zice ,,nedezamăgind pe nimeni”. Pe temeiul Vulgatei, Biserica Romano-Catolică a interzis de secole împrumutarea de bani cu dobândă şi drept urmare iudeii au devenit marii cămătari şi bancheri ai Europei. Pentru o discutare a principiilor Bibliei cu privire la împrumutarea de bani cu dobândă vezi la Exod 22,25.
Contextul din Luca 6,30-35 arată clar că Hristos nu Se referă aici la dobândă şi împrumuturi, ci mai degrabă la marele principiu că creştinii ar trebui să dea altora (v. 30), să trateze pe alţii echitabil (v. 31), să facă bine altora (v. 31,35) şi să-i iubească pe alţii (v. 32) – fără a socoti mai dinainte probabilitatea de a primi înapoi întocmai sau mai mult. Creştinii trebuie să ajute chiar şi în cazuri care în aparenţă sunt lipsite de nădejde (apelpizo este folosit în literatura greacă cu privire la un medic care este în disperare de un caz care în aparenţă este fără ajutor sau fără nădejde). Ajutorul trebuie să fie bazat pe nevoie, nu pe socoteala făcută mai dinainte că se va primi ceva în schimb pentru investiţia de fapte bune. Creştinul nu trebuie să obosească niciodată ,,în facerea binelui” (Galateni 6,9) şi nici nu ar trebui să-şi închipuie că munca lui ,,este zadarnică” (1 Corinteni 15,58).
Răsplata voastră. Hristos prezenta răsplătirile pentru o dreaptă vieţuire nu în primul rând ca stimulente – deşi corect înţelese, ele sunt pe drept cuvânt stimulente – ci pentru a demonstra că deşi oamenii s-ar putea să nu aprecieze înaltele principii pe temeiul cărora lucrează cetăţenii Împărăţiei cerului, Dumnezeu totuşi cunoaşte şi preţuieşte. Cândva El va pune capăt domniei păcatului şi va reconstitui treburile acestei lumi în armonie cu însăşi principiile pentru care ,,fiii” suferă nedreptate în lumea aceasta de faţă. Motivul cel mai înalt al creştinului nu este de a trăi o viaţă mai bună spre a dobândi anumite răsplătiri, deşi acestea, pe bună dreptate, au locul lor cuvenit, ci de a trăi o viaţă mai bună ca recunoaştere a faptului că în ea şi prin ea este o viaţă mai bună. Un creştin găseşte o satisfacţie finală în vieţuirea în armonie cu marile principii veşnice ale Împărăţiei cerului.
Fii. [,,Copii”, KJV]. Asemănarea lor morală cu Dumnezeu îi dovedeşte a fi copii ai Lui. Ei sunt fiii Lui pentru că gândesc, vorbesc şi trăiesc în armonie cu principiile Lui (vezi la Matei 5,45).
Celui Prea Înalt. Gr. Hupsistos, ,,copii ai Celui Prea Înalt” din Luca este echivalent cu ,,copii ai Tatălui vostru” din Matei 5,45. Echivalentul ebraic al lui Hupsistos este ‘Elyon (vezi la Geneza 14,18; Numeri 24,16).
Cei nemulţumitori. Hristos nu este atât de mult preocupat de faptul că aceste persoane nu exprimă apreciere pentru bunătatea dovedită faţă de ei de cetăţeni ai Impărăţiei cerurilor, cât de atitudinea fundamentală a celor nemulţumitori. Chiar şi aşa Dumnezeu este bun cu ei şi fiii lui Dumnezeu de pe pământ – aceia care seamănă Tatălui lor ceresc la caracter moral – vor face la fel. Vezi la Ioan 8,44.
Răi. În textul grec articolul definit nu este repetat. Întreaga expresie zice literal: ,,cei nemulţumitori şi răi”. Cei ,,nemulţumitori” şi ,,răi” sunt trataţi aici ca un singur grup de oameni, nu două grupe separate. Bunătăţile pe care le oferă Dumnezeu sunt bazate pe propria Sa îndurare ca Dătător, nu pe vreo mulţumire din partea primitorilor. Se întâmplă uneori că îndurarea arătată faţă de persoana cea mai nevrednică şi mai nerecunoscătoare trezeşte în ea o dorinţă de a scăpa de legăturile păcatului şi, în cele din urmă, aduce o transformare a caracterului lui.