5:5 Drept răspuns, Simon I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!
Învăţătorule. Gr. epistates, literal, ,,unul care stă asupra [altuia]”; deci ,,un supraveghetor” sau ,,un administrator”. Luca este unicul scriitor sinoptic care foloseşte cuvântul acesta cu privire la Isus. Cuvântul mai obişnuit, folosit adesea de Luca şi de ceilalţi scriitori ai Evangheliei este didaskalos, literal ,,învăţător” (vezi la Ioan 1,32). Petru era, de fapt, epistates, sau ,,supraveghetor” al acţiunii de pescuit, condusă de două perechi de fraţi şi de ajutoarele lor care lucrau pe plată (vezi Marcu 3,16).
Toată noaptea ne-am trudit. În timpul zile peştii puteau vedea mrejile întinse în apele limpezi ale Lacului Galileii. Singurul timp favorabil pentru pescuit era noaptea. N-am prins nimic. Apele Lacului Galileea erau pline de peşte şi pescuitul era o ocupaţie obişnuită în regiunea aceea. Se poate să fi fost o experienţă oarecum neobişnuită să se întoarcă
absolut fără nimic. N-am putea presupune că este posibil ca aceeaşi putere care cu câteva minute mai târziu a procurat o abundenţă de peşte să fi făcut nerodnice eforturile laborioase ale nopţii? Eforturile făcute în propria noastră putere se dovedesc uneori complet nerodnice, deoarece rezultatele dorite pot fi realizate numai prin conlucrarea cu o putere superioară. Dar uneori, aşa cum ar părea să fi fost cazul aici, Dumnezeu poate să Se amestece în planurile şi eforturile noastre pentru a face mai aparentă şi mai plină de înţeles nevoia de conlucrare cu El.
Dar. Pescuitul fusese ocupaţia lui Petru, poate din copilărie. Se pare că el avusese un oarecare succes în ea, deoarece un grup de bărbaţi se asociase cu el în această întreprindere. Ca pescar cu experienţă, Petru considera probabil cunoştinţele lui de pescuit superioare celor ale lui Hristos, care fusese dulgher şi tâmplar. Totuşi, din iubire pentru Învăţătorul său şi din încredere întemeiată pe ceea ce Îl văzuse pe Isus făcând în trecut, împreună cu tovarăşii săi s-a conformat la cererea lui Isus. În orice caz nu putea să le meargă mai rău decât toată noaptea.
Aducându-şi aminte de eforturile nerodnice ale nopţii precedente, Petru şi tovarăşii săi pescari erau fără îndoială descurajaţi. În cursul prelungitei lor vegheri de noapte Petru şi şi tovarăşii lui se gândiseră probabil la soarta lui Ioan Botezătorul, care zăcuse timp de şase luni obositoare în închisoare (vezi la cap. 3,20). Poate, de asemenea, se gândeau la insuccesul lui Hristos de a câştiga încrederea şi sprijinul conducătorilor iudei în cursul anului care trecuse, când cele mai multe eforturi fuseseră devotate Iudeii. Poate că ei îşi aduceau aminte de experienţa recentă de la Nazaret, unde proprii concetăţeni ai lui Hristos încercaseră să-L omoare. Obosiţi de trudă zadarnică, cu inimile chinuite de ispitele demonului necredinţei, Petru şi însoţitorii săi, ca şi Iacov erau gata să exclame: ,,Toate acestea mă lovesc pe mine!” (vezi Geneza 42,36). Cu toate acestea, experienţa descurajatoare a nopţii era pe punctul să fie urmată de o experienţă care urma să se arate pentru Petru pescarul ca fiind o dovadă concludentă a divinităţii lui Hristos. La fel, în lucrarea lui Isus, experienţele descurajatoare din Iudea şi din Nazaret urmau să facă loc măreţelor succese din Galileea. În curând noroadele urmau să se îngrămădească în jurul lui Hristos în aşa măsură încât El să aibă uneori nevoia să Se ascundă de ele pentru ca să poată măcar să mănânce.
Mrejele. [,,Mreaja”, KJV]. Mai bine, ,,mrejile”.