4:17 şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
I S-a dat. Adică, de diacon sau chazzan, a cărui datorie era să scoată sulurile sacre din chivot şi să le înmâneze cititorului şi să le readucă în chivot la sfârşitul citirii (vezi p. 56). Astfel, în armonie cu ritualul sinagogii, chazzan-ul a luat sulul Profeţilor din chivot, i-a scos învelitoarea şi l-a înmânat, nedeschis, lui Isus. Se pare că Isus nu numai că vorbea limba obişnuită a poporului dar, de asemenea, citea bine evreieşte – la data aceea o limbă mai mult sau mai puţin moartă cu excepţia scopurilor religioase. Secţiunea la zi era citită întotdeauna în ebraică.
Isaia. Se consideră că pe vremea lui Hristos, cel invitat să citească lecţia din Profeţi şi să ţină predica, putea alege partea care să fie citită ,,Isus în mod specific a cerut sulul profetului Isaia” (vezi nota adiţională la sfârşitul acestui capitol).
A deschis-o. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146), pentru exprimarea ,,desfăşurat”. Cartea. Gr. biblion, ,,carte” sau ,,sul”. Cuvântul nostru ,,Biblie” derivă de la acest cuvânt. ,,Cartea” era un sul. Vezi p. 113.
A dat peste locul. Isus a continuat să desfăşoare sulul de pe vergea până a ajuns la pasajul pe care dorea să-l citească, înfăşurând în acelaşi timp, cu cealaltă mână, partea pe lângă care se trecuse (vezi clişeul cu sulul lui Isaia de la Marea Moartă, vol. I, p. 33). Isaia 61,1.2 ar fi aproape la sfârşitul sulului.
Unde era scris. Aşa cum este dat de Luca, citatul este în acord cu LXX-a la Isaia 61,1.2a, cu excepţia omisiunii, în multe manuscrise vechi, a părţii ,,să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită” şi înserarea unei propoziţii ,,să dau drumul celor apăsaţi”, printr-o parafrazare a lui Isaia 58,6. Luca avea probabil LXX-a timpului său în faţă când a scris (vezi la cap. 3,36). Era o practică iudaică veche de a lega în felul acesta laolaltă pasaje ale Scripturii (vezi la Marcu 1,2).