3:2 şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.
Marilor preoţi. Caiafa, mare preot oficial şi Ana, demis de romani însă onorat de popor ca mare preot (vezi Ioan18,13.24; Fapte 4,6). La origine, slujba de mare preot era considerată ereditară şi în felul acesta pentru viaţă, dar sub cârmuirea irodiană şi romană marii preoţi erau adesea numiţi şi demişi în succesiune rapidă. Unul din ei a deţinut funcţia numai un an. De la urcarea la tron a lui Irod cel Mare în anul 37 d.Hr. până la căderea Ierusalimului în anul 70 d.Hr., au deţinut slujba aceasta sfântă un total 28 de persoane, termenul lor mediu fiind astfel de aproape patru ani.
Ana. Numit mare preot de Quirinius, guvernator al Siriei, pe la anul 6 sau 7 d.Hr.; demis în anul 14 sau 15 d.Hr. de Valerius Gratus (Iosif, Antichităţi, xviii.2.2), care l-a precedat pe Pilat ca procurator al Iudeii, Ana a avut cinci fii, fiecare din ei a devenit mare preot, ca şi ginerele său Caiafa. Slujba a fost deţinută cu intermitenţe timp de aproape 50 de ani după ce el însuşi a fost demis. Deşi el însuşi n-a mai servit ca mare preot în timpul lucrării lui Isus, mai era considerat marele preot legitim de majoritatea concetăţenilor lui (Fapte 4,6).
Caiafa. Ginere al lui Ana. Numit mare preot de Valerius Gratus prin anul 18 sau 19, a continuat în slujbă până în anul 36 d.Hr. În felul acesta el a fost mare preot în oficial cursul lucrării lui Isus. Era Saducheu, mândru şi crud, arogant şi intolerant, dar slab şi nestatornic în caracter (vezi Ioan 11,49.50; DA 539, 540, 703). Vezi diagramele 1,3, p. 227, 228.
Ioan. Vezi la Matei 3,1. Numai Luca îl desemnează pe Ioan fiul lui Zaharia (vezi Luca 1,67). Aparent, data cronologică a lui Matei 3,1 se aplică la timpul când ,,Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan”, însemnând timpul când Dumnezeu l-a chemat la lucrarea rânduită lui şi i-a dat ,,Cuvântul” sau solia pe care urma să o proclame. Ioan se poate să-şi fi început lucrarea cam prin sezonul Paştelui anului 27 (vezi diagrama p. 230).
Pustie. Vezi la Matei 3,1. Toate cele trei Evanghelii sinoptice se referă la faptul că Ioan era ,,în pustie” pentru a scoate în evidenţă faptul că el evita locurile unde se adunau oamenii de obicei. ,,Cuvântul lui Dumnezeu” a vorbit probabil lui Ioan în pustia Iudeii unde el şi-a petrecut mare parte din tinereţe şi începuturile maturităţii (vezi la Luca 1,80), dar de fapt el şi-a început lucrarea de predicare şi botezare în Perea, faţă în faţă cu Ierihonul (Ioan 10,40; DA 132; vezi la Luca 1,80; Ioan 1,28).