24:39 Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.
Mâinile. Aici era o dovadă de netăgăduit că Acela care acum li se arătase nu era altcineva decât Domnul lor crucificat. Isus era răbdător cu ei în încetineala lor de a pricepe (vezi la v. 35) şi le-a procurat dovezi pipăibile pe care să-şi întemeieze credinţa. Tocmai această încredere în realitatea învierii a dat putere convingătoare soliei pe care o duceau apostolii (vezi 1 Ioan 1,1.2; 5,20; cf. Luca 24,48).
Picioarele Mele. Aici este lăsat să se înţeleagă că picioarele lui Isus, ca şi mâinile Lui erau străpunse de cuie.
Pipăiţi-Mă. Isus a oferit dovezi senzoriale de trei feluri pentru a-i convinge pe ucenici că era o fiinţă reală, materială, după învierea Lui. Vederea, auzul şi simţul pipăitului erau combinate pentru a da asigurarea că era o fiinţă reală şi nu o arătare sau născocire a unei imaginaţii surmenate. În trupul înviat şi proslăvit al lui Isus avem un exemplu de cum vom fi la înviere (vezi 1 Corinteni 15,22.23; cf. 1 Ioan 3,1.2).
Un duh. Gr. pneuma (vezi la cap. 8,55). Când Isus a venit pe acest pământ El nu S-a dezbrăcat de natura Sa dumnezeiască (vezi la Ioan 1,14) şi când S-a reîntors la Tatăl a dus cu El chipul naturii omeneşti (vezi DA 832). El ,,S-a înălţat la cer, ducând o natură omenească sfinţită şi sfântă. El a dus natura aceasta omenească cu El în curţile cereşti şi o va purta în decursul veacurilor veşnice, ca Acela care a răscumpărat fiecare fiinţă omenească din cetatea lui Dumnezeu” (EGW RH 9 martie 1905).