24:33 S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc,
În ceasul acela. [,,Acelaşi ceas”, KJV] [Prima arătare în odaia de sus, Luca 24,33-49 = Marcu 16,13 = Ioan 20,19-23. Comentariu major: Luca şi Ioan. Vezi harta p. 226; diagrama p. 233]. Fără măcar să guste din hrana care le stătea în faţă (vezi DA 801) ei au plecat de îndată, grăbindu-se să meargă înapoi la Ierusalim pentru a împărtăşi marea lor descoperire celorlalţi ucenici.
S-au întors la Ierusalim. Soarele apusese înainte de sosirea lor la Emaus şi era deci după ora 6,30 p.m. (vezi la v. 29). Amurgul serii pierise pe la ora 8. Cei doi ucenici au pornit probabil spre Ierusalim când era aproape întuneric. Astfel, cea mai mare parte a călătoriei lor a fost în timpul întunericului deplin al nopţii. Deşi fuseseră obosiţi de drumul spre casa lor din Emaus, oboseala şi foamea lor pieriseră acum. Când au intrat în Ierusalim pe poarta dinspre răsărit cetatea întunecată şi tăcută era slab luminată de luna care răsărea (vezi DA 802).
Cei unsprezece. Termenul acesta trebuie să fi fost folosit aici într-un sens oarecum tehnic pentru a desemna pe ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos în mare parte aşa cum termenul ,,cei doisprezece” fusese folosit înainte de dezertarea lui Iuda (vezi cap. 8,1; 9,12; etc.). De fapt acum erau de faţă numai zece dintre apostoli, întrucât Toma nu era cu ei cu prilejul acesta (vezi Ioan 20,24).
Cei ce erau cu ei. Alţii din ,,ceata” credincioşilor (vezi la v. 22), cuprinzând probabil şi femeile, cel puţin pe acelea care fuseseră la mormânt mai devreme în ziua aceea şi poate şi alţi credincioşi.
Adunaţi la un loc. În odaia de sus, unde ţinuseră Paştele împreună (vezi la Matei 26,18; cf. DA 802).