22:24 Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare?
Ceartă. [Spălarea picioarelor ucenicilor, Luca 22,24-30 = Ioan 13,1-20. Comentariu major: Ioan]. Literal, ,,dispută”, implicând un spirit combativ şi poftă de dispută. Acest curent din adânc al certei pare să se fi desfăşurat în tot cursul mesei pascale. Relatarea din Luca explică ocazia care a dat naştere rânduielii umilinţei, relatată de Ioan. Având în vedere evenimentele care atât de curând urmau să aibă loc, era ceva tragic ca ucenicii să se certe cu privire la rang într-o împărăţie imaginară pe care Hristos nu venise să o întemeieze. De fapt, tocmai părerea greşită a ucenicilor cu privire la natura împărăţiei lui Hristos, ca şi cu alte ocazii anterioare (vezi Matei 18,1; 20,21; Marcu 9,33-35; Luca 9,46-48), dăduse naştere la discuţia cu privire la mărirea relativă. Pentru concepţiile false cultivate de iudei şi în oarecare măsură chiar şi de ucenici după înviere cu privire la natura împărăţiei mesianice vezi la cap. 24,19. Iuda îşi luase cu de la sine putere un loc de onoare, la stânga lui Isus şi Ioan era la dreapta (DA 644).
Cel mai mare. Pentru comentariu vezi la Matei 18,1-10; 20,25.26. Ucenicii se gândeau la rangul lor în împărăţia pe care ei credeau că Hristos era aproape să o statornicească pe pământ.