2:49 El le-a zis: De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?
De ce? Cuvintele lui Isus nu oglindesc resentiment pentru faptul că părinţii Lui erau îngrijoraţi de El, ci surpriză inocentă că ei au trebuit să treacă prin greutăţi şi nelinişte pentru a-L găsi. Pentru ce a trebuit să aibă ei un timp atât de dificil pentru a-L găsi pe Fiul lor? Unde s-ar fi aşteptat ei să-L găsească în altă parte în Ierusalim, decât în Templu? Ei cunoşteau interesul şi devotamentul Lui pentru cele religioase. Şi pentru ce ar fi trebuit ei să se ,,întristeze” şi să se ,,îngrijoreze” pentru El? Le dăduse El vreodată ocazie de îngrijorare? El doar rămăsese în Templu când ei plecaseră. Acolo Îl lăsaseră (vezi DA 78) şi unde s-ar fi putut aştepta să-L regăsească. În plus, El nu fugise de ei; ei plecaseră fără El. Vina era de partea părinţilor Săi şi ei n-ar fi trebuit să-L mustre pe El. Totuşi, conştienţa lui Isus în ce priveşte legătura Lui cu Tatăl Său ceresc nu i-a slăbit simţământul de datorie faţă de părinţii Săi pământeşti (vezi v. 51).
Nu ştiaţi? Nu cunoşteaţi? Dar ,,ei n-au înţeles” (v. 50).
Trebuie să fiu. Literal, ,,este necesar ca eu să fiu” sau ,,mi se cuvine să fiu”. Nu fusese Isus totdeauna credincios la datorie? Nu-şi îndeplinise El totdeauna cu credincioşie sarcinile încredinţate? Ca copil, Isus era deja conştient de destinul pe care avea să-l urmeze, nu voia Sa, ci voia Tatălui Său din cer (vezi Matei 7,2; 26,39; Ioan 4,34).
Cele ale Tatălui Meu. [,,Treburile Tatălui Meu”, KJV]. Literal, ,,în [lucrurile] Tatălui meu” o expresie care se putea referi fie la ,,treburile” Tatălui Său, fie la ,,casa Tatălui Său” (RVS). Maria se referise la Iosif ca ,,tatăl” lui Isus (v. 48), Isus nu tăgăduieşte direct legătura aceea, dar afirmă lămurit că Dumnezeu din cer este Tatăl Lui. Pentru prima dată în viaţa Lui, Isus înţelege şi proclamă calitatea Lui divină de Fiu. Este demn de observat că acestea, cele dintâi cuvinte relatate ale lui Isus, afirmă divinitatea Sa. În propria Lui inimă se născuse o înţelegere a tainei misiunii Sale pe pământ (DA 82), dar părinţii Lui ,,n-au înţeles spusele Lui” (v. 50).
Înainte ca Hristos să vină pe acest pământ planul vieţii Sale ,,a stat în faţa Lui, desăvârşit în toate amănuntele” (DA 147). Ca şi timpul fixat la întrupare (Galateni 4,4; DA 31), ,,fiecare eveniment din lucrarea Lui îşi avea timpul rânduit” (DA 451). Cu toate acestea, când a venit pe pământ a fost călăuzit pas cu pas, când umbla printre oameni, de voia Tatălui, desfăşurată înaintea Sa zi de zi (DA 147). În privinţa unui comentariu asupra vieţii de rugăciune a lui Isus, calea pe care călăuzirea divină era făcută o realitate în viaţa Lui, vezi la Marcu 1,35; 3,13.
De repetate ori Isus a exprimat gândul: ,,Încă nu mi-a venit ceasul” (Ioan 7,6-8), dar la ultimul Paşti El a spus: ,,Vremea Mea este aproape” (Matei 26,18). Este privilegiul nostru să trăim zilnic o viaţă supusă Tatălui, aşa cum a trăit Hristos şi să fim călăuziţi în împlinirea părţii rânduită nouă în marele Său plan (DA 209; vezi Ioan 15,10).
În decursul zilelor veşniciei Domnul Isus era egal cu Tatăl (vezi la Ioan 1,1-3), dar la data întrupării El a acceptat un rol subordonat Tatălui (vezi nota adiţională la Ioan 1; vezi la Luca 1,31.35; Ioan 1,14). Acum la vârsta de 12 ani El a devenit conştient pentru prima dată de calitatea Lui de Fiu al Tatălui ceresc şi de rolul Său ca om între oameni.