2:47 Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.
Uimiţi. Aceşti conducători religioşi nu puteau să-şi explice faptul că un copil care, după câte ştiau ei, nu învăţase în şcolile rabinilor (vezi DA 80; vezi la Ioan 7,15) să aibă profunda înţelegere a profeţiilor aşa cum, evident, o avea Isus. Dumnezeu fusese învăţătorul Lui, prin preceptele Mariei, prin studierea personală de către Isus a sulurilor, profeţilor şi acum prin directa imprimare a adevărului asupra inimii Sale când medita în curţile Templului (vezi DA 70,78). În contrast, învăţătura rabinilor tindea să întunece mai degrabă decât să clarifice adevărul – să încurajeze ignoranţa şi nu să dea cunoştinţe (vezi DA 69).
Priceperea. Adică, a Scripturilor, mai ales a profeţiilor care atrăgeau atenţia la venirea lui Mesia, misiunea lui Israel faţă de naţiuni şi statornicirea împărăţiei mesianice. Înţelegerea din partea Lui a Cuvântului lui Dumnezeu nu era întunecată de explicaţiile sinuoase şi rătăcitoare care alcătuiau depozitul rabinilor şi bătrânilor. Isus cunoştea de aproape nu numai litera, dar şi spiritul Scripturilor. El nu ţinea seama de interpretările rabinice. Nici un fel de erori nu-I întunecau gândirea.
Răspunsurile Lui. Aceşti venerabili învăţători Îl asaltau pe Isus cu întrebări într-un efort de a sonda adâncimea înţelegerii din partea Lui a Scripturilor şi erau intrigaţi de răspunsurile lui logice şi clare, care erau toate bazate pe Scripturi. Dacă un tinerel ,,neînvăţat” Isus poseda o înţelegere atât de profundă a Legii şi a profeţilor, se gândeau învăţătorii lui Israel, ce ar fi devenit El dacă ar fost deplin instruit de ei? Ca un maestru, dându-şi seama de posibilităţile latente într-o voce necultivată, dar natural frumoasă, fără îndoială că ei vedeau în Isus cel mai mare învăţător pe care-l cunoscuse vreodată Israel.