2:43 Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta.
După ce au trecut zilele. [,,Împlinit zilele”, KJV]. Mielul Pascal era de obicei înjunghiat târziu în după-amiaza zilei de 14 Nisan şi mâncat după apusul soarelui în aceeaşi noapte, pe 15 (vezi nota adiţională la Matei 26, nota 1). Ziua de 15 era şi ziua întâi a sărbătorii azimilor, care continua până la data de 21, zilele de 15 şi de 21 Nisan fiind sărbătorite ca sabate indiferent de zilele săptămânii în care ar fi putut să cadă (vezi la Exod 12,16; Levitic 23,6.7).În ziua a XVI–a era prezentat Domnului snopul de legănat. Ceremoniile zilelor din 14 până în 16 ale sărbătorii erau considerate ca fiind cele mai importante, iar pe data de 17 cei care veniseră la Ierusalim să ia parte la sărbătoare aveau îngăduinţa să se reîntoarcă acasă dacă ar fi ales să facă aşa. O împrejurare narată de Luca (v. 46) a determinat pe mulţi comentatori să considere că Maria şi Iosif au plecat la data aceasta. Totuşi, devoţiunea cu care ei ţineau cerinţele legii rituale (vezi la v. 41.42) ar părea să-i fi făcut să rămână pentru durata întregii sărbători şi nu numai pentru timpul minim cerut de rabini. Vezi diagrame p. 233.
Băiatul. [,,Copilul”, KJV]. Gr. pais, ,,băiat” sau ,,tinerel”. În v. 40 cuvântul tradus ,,copil” derivă de la paidion, forma diminutivă a lui pais.
Isus a rămas. [,,Isus a zăbovit”, KJV]. Natura ascultătoare a lui Hristos, chiar ca un copil, dădea lui Iosif şi Mariei toate motivele de încredere în El; ,,mintea sclipitoare şi receptivă” a Lui, distinsă prin ,,meditaţie şi înţelepciune care depăşeau anii Săi” (DA 68,69), făceau ca ascultarea Lui să nu fie oarbă, ci inteligentă. Chiar ca şi copil, Isus era totdeauna atent şi anticipa nevoile părinţilor Săi (DA 80). Totdeauna părea să ştie ce are de făcut şi era credincios în împlinirea îndatoririlor acestora, iar cu prilejul acesta Maria şi Iosif au luat ca de la sine înţeles că El va face aşa cum făcuse şi în trecut.
Cu prilejul acestei vizite la Ierusalim, Isus Şi-a dat seama pentru prima dată că El era într-un sens unic Fiul lui Dumnezeu (vezi DA 75, 78) şi implicaţiile misiunii Sale pământeşti au început să se clarifice minţii Sale. El dorea o mai clară înţelegere a naturii lucrării încredinţate Lui şi a zăbovit în Templu, casa de pe pământ a Tatălui Său ceresc (vezi Ioan 2,16) pentru a comunica mai departe cu El.
Perioada tinereţii este rânduită de Dumnezeu spre a fi timpul când copiii să se deprindă să gândească singuri şi să accepte răspunderea pentru alegerile lor. Când sunt mai tineri, în mod necesar depind în cea mai mare măsură de părinţii lor în problemele acestea, dar când perioada tinereţii se apropie de sfârşit, este de aşteaptat ca ei să-şi fi asumat rolul maturităţii. De la început de tot, părinţii ar trebui să caute să dezvolte în copiii lor capacitatea de a alege în mod inteligent şi să simtă răspundere personală. Dar, pe măsură ce copilăria trece pe nesimţite în tinereţe, ar trebui să fie scopul părinţilor să cultive cât mai repede cu putinţă progres în direcţia aceasta când copilul este calificat pentru a accepta răspunderile maturităţii. Tinerilor ar trebuie să li se îngăduie să facă propriile lor alegeri şi să acţioneze independent de părinţii lor de îndată ce ei demonstrează capacitatea de a face lucrul acesta în mod inteligent. Sunt puţine privelişti mai patetice decât un tânăr ajuns la hotarele maturităţii şi încă legat de părinţii săi prin limitările de alegere şi acţiune care corespund copilăriei. Nici o altă persoană nu este mai puţin pregătită ca ei să-şi asume răspunderile care însoţesc maturitatea. În acelaşi timp, tineretul ar trebui să fie învăţat să aprecieze şi să ia în considerare în mod serios sfatul şi îndemnul părinţilor lor şi în decursul vieţii să tragă folos din înţelepciunea şi experienţa altora (vezi la v. 51).
Părinţii Lui. [,,Iosif şi mama Lui”, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea ,,părinţii Lui” (vezi la v. 41).