Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Luca

Luca 19:41


19:41 Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea,

S-a apropiat. Adică, în văzul cetăţii Ierusalim, care se găsea la apus dincolo de îngusta Vale Chedron.

A văzut-o. De pe creasta Muntelui Măslinilor (GC 17) putea fi văzută întreaga cetate, inclusiv Templul. Muntele Măslinilor era cu vreo 300 de picioare mai înalt decât Templul. De asemenea, Golgota putea fi văzută nu departe de Poarta oilor, care era aproape de colţul de nord – est al cetăţii (DA 576). Frumuseţea strălucitoare a Templului, a cupolei lui de marmură albă şi aurite lucind în lumina reflectată a soarelui de după-amiază târziu, trebuie să fi fost cu adevărat o privelişte inspiratoare pentru iudei (vezi DA 575). Mândria şi bucuria umplea în mod natural inima adevăraţilor fii şi a adevăratelor fiice ale lui Israel când zăreau primele sclipiri din Cetatea Sfântă. Dar aici Isus a plâns aşa încât putea fi auzit, deoarece El putea vedea ceea ce mulţimea nu putea vedea, soarta îngrozitoare a Ierusalimului din partea oştirilor romane la mai puţin de 40 de ani după aceea.