19:12 Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.
Un om de neam mare. Evident, Isus Se reprezintă aici pe Sine. Este o asemănare izbitoare între parabola aceasta, cunoscută de obicei ca parabola polilor şi aceea a talanţilor relatată în Matei 25,14-30. Mai sunt şi deosebiri de asemenea izbitoare. Unii au propus că acestea sunt două relatări diferite ale aceleaşi istorisiri originare, dar deosebirile parabolelor însele şi împrejurările în care ele au fost date fac concluzia aceasta imposibilă pentru cineva care crede în inspiraţia scriitorilor Bibliei (vezi al Matei 25,14). Pentru asemănările dintre cele două parabole vezi comentariul la parabola cu talanţii (Matei 25,14-30). Comentariul de aici din Luca se ocupă, în cea mai mare parte, cu aspecte ale parabolei polilor care se deosebesc de acelea din parabola talanţilor.
S-a dus într-o ţară îndepărtată. Poate că Isus Şi-a întemeiat parabola pe unul sau mai multe incidente istorice pe care ascultătorii Săi le cunoşteau foarte bine (vezi la cap. 15,4). Cel dintâi incident sugerat ca o posibilitate este o călătorie făcut de Irod cel Mare la Roma în anul 40 î.Hr. pentru a se opune pretenţiilor lui Antigon şi ca să obţină ca el să fie numit împărat al Iudeii. Senatul roman a respins pretenţiile lui Antigon şi l-a confirmat pe Irod ca împărat (Iosif Antichităţi, xiv, 14,1-5 [370-389]; Război 1.14. 2-4 [279 -285]). Dar o paralelă mai apropiată cu parabola se află în al doilea incident sugerat adesea ca o bază istorică pentru parabolă. Aceasta este o călătorie la Roma făcută de Arhelau, fiul lui Irod cel Mare, care s-a dus să-şi asigure confirmarea moştenirii făcută lui de tatăl său în regatul Iudeii. Dreptul la titlul regal i-a fost tăgăduit de Cezar August (Iosif Antichităţi, xvii.8.1; 9.3; 11, 4; Război, ii, 1.1 [1-3]; 6, 1-3 [80-97].
Şi să se întoarcă. Vezi la Matei 20,14.