19:11 Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.
Pe când ascultau ei. [Omul de neam mare şi cei zece poli, Luca 19,11-28. Cf. la Matei 25,14-30; despre parabole vezi p. 203–207]. Cuvintele acestea leagă strâns parabola polilor cu ceea ce a spus Isus în casa lui Zacheu (vezi v. 9.10). Aceasta a fost dată probabil în casa sau în apropierea casei lui Zacheu în Ierihon sau poate puţin mai târziu la o oprire pentru odihnă pe drumul de la Ierihon la Betania, la o distanţă de vreo 15 mile. Acum era probabil săptămâna dinaintea Paştelui anului 31 d.Hr. Pentru fundalul, împrejurările şi evenimentele care au precedat imediat darea acestei parabole vezi la Matei 20,17.
A mai spus. [,,A adăugat şi a spus”, KJV]. Aceasta reflectă un idiom tipic ebraic folosit în altă parte în NT, un idiom văzut cel mai bine în greaca ebraistică originară sau în ebraica însăşi (Luca 20,11.12; Fapte 12,3; etc. ; vezi şi Geneza 4,2; 8,12; 25,1; Iov 29,1).
Aproape de Ierusalim. În ciuda a tot ceea ce le spusese Isus cu privire la suirea Sa la Ierusalim pentru a muri (vezi la Matei 16,21; 20,17-19; Marcu 9,31; Luca 18,31), ucenicii încă mai credeau din inimă că El urma să fie aclamat ca împărat al lui Israel şi că va accepta tronul lui David. Nădejdea aceasta falsă îi mânase la dese certuri între ei cu privire la cine va fi cel dintâi în împărăţie (vezi la Marcu 9,33-40; Matei 20,20). Cu un an mai înainte se făcuse o încercare populară în Galilea să-L încoroneze pe Isus ca împărat (vezi la Matei 14,22; Marcu 6,42; Ioan 6,15; DA 337, 378). Sentimentul popular favoriza tot mai mult o astfel de procedare şi ucenicii încurajau acum fără îndoială propunerea, aşa cum făcuseră şi cu ocazia mai timpurie. Temeiul acestei concepţii greşite în ce priveşte obiectivele lui Hristos era falsa nădejde mesianică împrăştiată de către rabini care, care la rândul ei, era întemeiată pe o falsă interpretare a profeţiilor mesianice din VT (vol. IV, p. 2634; vezi la Luca 4,19; cf. Romani 11,25; 2 Corinteni 3,14-16).
Ei credeau. [,,Pentru că ei credeau”, KJV]. Falsa concepţie cu privire la împărăţia mesianică păstrată cu mare grijă şi de ucenicii lui Isus ca şi concetăţenii lor în general, a oferit ocazia pentru nararea acestei parabole. Ucenicii aşteptau cu încredere că împărăţia va fi aşezată în timpul Paştelui care venea. Paştele comemora eliberarea lui Israel din Egipt şi mai mult decât oricare altă sărbătoare naţională, marca naşterea naţiunii ebraice.
Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru adevărata natură a împărăţiei lui Hristos vezi la Matei 3,2.3; 4,17; 5,2; pentru concepţia falsă cu privire la ea, vezi la Luca 4,19. Fiecare din parabolele lui Hristos a fost spusă pentru a ilustra un adevăr aparte legat de împărăţia Sa, cel mai adesea cu privire la împărăţia harului divin în inima oamenilor dar şi, ca aici, cu privire la statornicirea împărăţiei slavei.
Are să se arate îndată. Fiecare pas în direcţia Ierusalimului sporise tulburarea ucenicilor. Ei erau acum la nu mai mult de 17 mile depărtare de el. Probabil se considerau în marşul triumfal spre Ierusalim pentru a lua în stăpânire împărăţia şi a-L aşeza pe Învăţătorul lor pe tronul lui Israel.
Diferite observaţii pe care Isus le făcuse de curând ei le-au interpretat ca fiind dovezi concludente că lucrurile urmau să fie aşa (vezi la cap. 18,31).