18:14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.
Vă spun. O expresie pe care Isus o folosea adesea pentru a introduce o importantă afirmaţie de adevăr sau pentru a o accentua; de asemenea pentru a introduce concluzia la o argumentaţie sau la o parabolă. Expresia ,,vă spun” este relatată adesea de Luca (cap. 4,25; 9,27; 10,24; 12,51; 13,3.5.27; 17,34; 18,8.14; 19,40).
Socotit neprihănit. [,,Îndreptăţit”, KJV]. Adică, primit de Dumnezeu şi declarat ,,neprihănit” înaintea Lui. Fariseul se socotea neprihănit (vezi v. 9), dar Dumnezeu nu gândea aşa. Vameşul se cunoştea că este păcătos (vezi v. 13) şi înţelegerea aceasta a deschis calea pentru ca Dumnezeu să-l declare fără păcat – un păcătos îndreptăţit prin îndurare divină (vezi la v. 13). Ceea ce făcea deosebirea celor doi oameni faţă de ei înşişi şi faţă de Dumnezeu era atitudinea.
Decât. Fariseul s-a descalificat pentru primirea îndurării şi a harului divin. Mulţumirea de sine a închis uşa inimii sale faţă de curenţii bogaţi ai iubirii divine care au adus bucurie şi pace vameşului. Rugăciunea Fariseului era inacceptabilă înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu era însoţită de tămâia meritelor lui Isus Hristos (vezi PP 353; vei la Exod 30,8).
Oricine se înalţă. Vezi la Luca 14,11; Marcu 9,35. Problema mândriei faţă de smerenie este chiar în centrul conflictului dintre bine şi rău.
Cu Luca 18,14 se încheie ,,mare inserţiune” din Luca, de la cap. 9,51 la 18,14, aşa cum este numită uneori (vezi la cap. 9,51), datorită faptului că nici unul din ceilalţi scriitori ai Evangheliei nu notează cea mai mare parte a incidentelor şi învăţăturii relatate în această parte a naraţiunii.