18:13 Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!
Stă departe. Probabil de Fariseu şi de ceilalţi închinători, evident pentru că ştia că ei ar privi cu dispreţ la el. Altor oameni nu le-ar face plăcere legătura strânsă cu un vameş (vezi la cap. 3,12).
Să şi-i ridice. Comparaţi descrierea de către Ezechiel a unui om neprihănit, care ,,nu-şi ridică ochii către idoli” (Ezechiel 18,6.15; cf. v. 12). De asemenea, era ceva obişnuit ca la rugăciune să se stea în picioare cu mâinile ridicate către cer (vezi 1 Regi 8,22; Psalmii 28,2; 63,4; 134,2; 1 Timotei 2,8).
Se bătea în piept. Literal, ,,într-una se bătea în piept”. Purtarea strângătorului de dări mărturiseşte cu privire la sinceritatea cuvintelor lui şi dă o exprimare vie simţământului său de nevrednicie. El se simţea nevrednic chiar şi pentru ca să se roage. Dar simţământul lui de nevoie îl constrângea să se roage.
Ai milă. [,,Fii milostiv”, KJV]. Sau ,,îndurător”. Vezi la Matei 5,7. Un simţământ al nevoii este cea dintâi condiţie a primirii de către Dumnezeu, o conştienţă că fără de îndurarea Lui am fi cu totul pierduţi (vezi COL 158). În contrast cu Fariseul, vameşul se gândea fără îndoială la multe vicii şi ştia că le practicase; se gândea la virtuţi şi ştia că nu avea nici una. Ca şi apostolul Pavel, se ştia că este păcătos (vezi 1 Timotei 1,15) în nevoie disperată de har dumnezeiesc. Îndurarea este un aspect al iubirii divine, un aspect care nu fusese dat pe faţă şi deci nu putea să fie cunoscut pe deplin decât atunci când a intrat păcatul în univers. Îndurarea este exprimarea iubirii divine manifestată faţă de cei care nu o merită. Cuvântul grec tradus aici ,,milostiv” pare să fie strâns înrudit în înţeles cu cuvântul ebraic chesed (vezi notă adiţională la Psalmul 36), tradus de obicei ,,îndurare”, ,,milă” (1 Cronici 16,34; Psalmii 136,1-26) sau ,,bunătate” (Psalmii 51,1; Psalmii 138,2) sau ,,răutate” (Psalmii 52,1).
Păcătosul. Literal, ,,păcătosul” (cf. 1 Timotei 1,15). Strângătorul de biruri vorbeşte ca şi cum nu ar mai fi fost alţi păcătoşi – el este singurul. Ca şi Fariseul, el se aşază într-o categorie de unul singur. El nu este virtuos cum sunt alţi oameni, el este păcătosul. Fariseul se considera pe sine nemărginit mai presus de alţi oameni (Luca 18,1); vameşul se considera pe sine ca fiind cu mult mai prejos decât alţi oameni.