18:12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.
Eu postesc de două ori. După ce a făcut un catalog de vicii de care nu este vinovat, Fariseul trece acum la enumerarea virtuţilor de care este deosebit de mândru, virtuţi cu care el, evident, socoteşte să-şi cumpere mântuirea. Nici chiar toţi Fariseii nu posteau ,,de două ori pe săptămână”, adică, lunea şi joia (vezi la Matei 6,16-18). Fariseii se mândreau că posteau şi dădeau zecime mai mult decât cerea litera legii, crezând că Dumnezeu va aprecia eforturile lor voluntare mai mult decât cerea datoria, aşa cum le plăcea să creadă (vezi la Matei 23,23). Ei posteau îndeosebi în timpul sezoanelor dintre Paşte şi ziua Cincizecimii şi între sărbătoarea corturilor şi sărbătoarea înnoirii (vezi vol. II, p. 108; vol. I, p. 709, 710; Levitic 23,2-4; vezi la Ioan 10,22).
Potrivit cu teologia fariseică, un credit îndestulător de fapte meritorii ar anula un debit de fapte rele. Sărbătoarea înnoirii (vezi p. 30), cădea în ziua a douăzeci şi cincea a lunii a noua, aproximativ la două luni după sărbătoarea corturilor, care se încheia în ziua a douăzeci şi doua a lunii a şaptea. Şapte săptpmâni, inclusiv, treceau de la Paşte până la ziua Cincizecimii.
Mai târziu, creştinii zeloşi posteau miercurea şi vinerea în anumite anotimpuri din an, pentru a evita să fie confundaţi cu iudeii, care posteau lunea şi joia. În Didahii (cap. 8,1), un document creştin necanonic din secolul al II-lea, este dat îndemnul: ,,Dar postul tău să nu fie rânduit împreună cu făţarnicii; deoarece ei postesc în a doua zi a săptămânii şi în a cincea; ci să postiţi în a patra şi în [ziua de] pregătire.”
Dau zeciuală din toate. Chiar şi din cele care nu sunt menţionate în mod specific în legea mozaică privitoare la zecime (vezi la Matei 23,23) – ca de pildă ,,din izmă, din mărar şi din chimen”. Poate că aceasta era mai mult chiar şi decât cerea învăţătura rabinică.
Veniturile mele.[,,Ce am”, KJV]. Literal, ,,ce dobândesc”, adică, din venitul său.