18:10 Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.
Doi oameni. Isus nu vrea să spună că nu mai erau alţii de faţă, ci menţionează numai pe cei doi de care se ocupă parabola. Unul din ei se socotea sfânt şi ,,s-a suit” cu scopul de a se lăuda pe sine înaintea lui Dumnezeu şi a omului. Celălalt se privea pe sine ca păcătos şi ,,s-a suit” pentru a-şi mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu, pentru a cere mila Lui şi pentru a căpăta iertare.
S-au suit. Poate folosit aici cu privire la urcuşul normal din părţile cetăţii care se aflau mai jos pe Mt. Moria. Pentru Farisei, participarea la orele de rugăciune dimineaţa şi de seara, ca şi la alte servicii de la Templu, era un act de merit urmărind să câştige favoarea lui Dumnezeu şi aprobarea oamenilor. Cu privire la actele religioase săvârşite cu scopurile acestea Isus spunea: ,,Şi-au luat răsplata” (vezi la Matei 6,2). Un spirit de adevărată umilinţă înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor noştri este una din cele mai bune dovezi de convertire (vezi la Mica 6,8).
Să se roage. Probabil la ora de rugăciune de dimineaţa sau de seara (vezi la cap. 1,9.10). Chiar şi după ziua Cincizecimii unii din apostoli pare să fi urmat practica de a participa la slujba de la Templu la orele de rugăciune (Fapte 3,1; cf. cap. 10,3).
Fariseu. Vezi p. 51, 52. Fariseul era cel mai înalt ideal iudeu de evlavie pe vremea aceea. Vameş. Vezi la p. 66. Pe de altă parte, vameşul reprezenta cel mai de jos nivel pe scara socială iudaică.