17:1 Isus a zis ucenicilor Săi: Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
IND=200 1. Isus a zis: [Iertare, credinţă şi slujire, Luca 17,1-10]. Nu se spune nimic cu privire la timpul şi locul secţiunii următoare din raportul Evangheliei lui Luca. Nu prea pare să fie legătură directă cu capitolul precedent în ce priveşte subiectul. În plus Fariseii, cărora li se vorbise mai înainte (vezi la cap. 16,14) pare să fi fost absenţi acum, în v. 1-19 din cap. 17. Şi întrucât este relatată o călătorie (vezi cap. 17,11) înainte ca Fariseii să fie din nou introduşi în naraţiune (v. 20), pare foarte probabil să fie o tranziţie în timp şi loc între cap. 16 şi 17. Din relatarea cap. 17 reiese că această călătorie L-a purtat pe Isus prin Samaria şi pe la hotarele Galileii şi cu timpul L-a dus peste Iordan, din nou în Perea (vezi la Luca 17,11; vezi harta p. 223).
Lipsa unei legături clare între diferitele subdiviziuni ale învăţăturii date în v. 1-10 a făcut pe unii să creadă că Luca relatează aici esenţa a ceea ce fusese dat în diferite ocazii. Lucrul acesta este cu totul posibil şi s-ar putea ca Luca să relateze aici punctele principale ale instrucţiunii date ucenicilor în cursul călătoriei. În acelaşi timp, este posibil să descoperim o legătură fundamentală între diferitele părţi, dar este discutabil dacă există o unitate reală de idei. În v. 1.2 Isus afirmă că este un păcat să-i duci pe alţii în păcat. În v. 3, 4 El atrage atenţia la datoria ucenicilor de a-i ierta pe alţii când au greşit. Versetele 5 şi 6 se ocupă de credinţă ca fiind esenţială pentru trăirea principiilor Evangheliei şi v. 7-10 constituie o parabolă care ilustrează principiile Evangheliei. Pentru comentariul la v. 1 şi 2 vezi la Matei 18,6.7.
Prilejuri de păcătuire. Gr. skandala, literal ,,prilejuri de poticnire” (vezi la Matei 5,29).