17:14 Când i-a văzut Isus, le-a zis: Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor! Şi pe când se duceau, au fost curăţiţi.
Arătaţi-vă. Aşa cum era cerut de legea lui Moise (vezi la Marcu 1,44).
Pe când se duceau. Vindecarea era condiţionată de un act de credinţă. Ei n-au fost vindecaţi câtă vreme au zăbovit în faţa lui Isus, ci numai când au pornit să împlinească instrucţiunile Lui. Când L-au părăsit pe Isus, ei erau încă leproşi. Este evident că dacă ar fi aşteptat dovezi vizibile de vindecare înainte de a porni către Ierusalim, unde trebuia să fie declaraţi ,,curaţi”, vindecarea n-ar fi venit niciodată. Era necesar ca ei să lucreze prin credinţă, ca şi cum ar fi fost deja vindecaţi, înainte ca să aibă loc vindecarea din punct de vedere faptic. Acela care nu vine la Domnul în credinţă nu trebuie să ,,aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1,7; cf. Evrei 11,6). Fără ascultare nu există credinţă, deoarece ,,credinţa fără fapte este moartă” (vezi Iacov 2,17-20). Acela care are credinţă adevărată va lucra în acord cu fiecare cerere a lui Dumnezeu, dar fără credinţă ascultarea este cu neputinţă şi nefolositoare. Nici una nu poate să existe singură fără cealaltă (vezi Iacov 2,17).