Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Luca

Luca 16:30


16:30 Nu, părinte Avraame, a zis el; ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.

Nu, părinte Avraame. Omul bogat protestează contra hotărârii lui Avraam, lăsând să se înţeleagă că el ştie mai bine ca Avraam. Pe cât se pare, el nu găsise convingătoare dovezile VT şi se îndoieşte că fraţii săi le-ar găsi convingătoare. Aceia care astăzi resping cu uşurătate soliile solemne ale VT ar face bine să cântărească soarta omului bogat din această parabolă care, deşi avea acces la ,,Moise şi prooroci” nu trăsese folos de pe urma acestui lucru.

Dacă se duce la ei cineva. Adică, dacă s-ar duce la ei cineva dintre morţi. Aşa cum este notat la v. 19, omul bogat reprezintă nu numai persoane individuale care nu folosesc privilegiile pe care viaţa aceasta le oferă pentru formarea caracterului şi pentru facerea de bine faţă de semenii lor, dar şi naţiunea iudaică care, ca entitate organizată, mergea pe acelaşi drum (vezi vol. IV, p. 30-33).

Cerând dovezi în plus omul bogat reflectă cererile repetate ale cărturarilor şi Fariseilor pentru un ,,semn”. Dar viaţa, învăţăturile şi lucrările lui Isus constituiau dovada convingătoare a divinităţii Sale pentru toţi aceia ale căror motive erau sincere (cf. la Matei 15,21; 16,1). Totuşi, felul de dovezi pe care le oferea Isus nu era cel pe care-l doreau ei.