Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Luca

Luca 16:1


16:1 Isus a mai spus ucenicilor Săi: Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.

Isus a mai spus. [Ispravnicul necredincios, Luca 16: 1-18. Despre parabole vezi p. 203–207] Nu se dă nici o informaţie specifică despre timpul, locul sau împrejurările în care au fost date parabolele şi instrucţiunile din cap. 16. Totuşi, cuvintele de început ale capitolului, lasă să se înţeleagă clar că aceasta a avut la loc scurt timp după evenimentele cap. 15, poate cu aceeaşi ocazie. Era numai cu câteva luni înainte de încheierea lucrării lui Hristos, probabil prin ianuarie sau februarie, anul 31 d.Hr., iar locul era Perea, regiunea de dincolo de Iordan (vezi la cap. 15,1).

Ucenicilor Săi. Aşa cum a fost atât de deseori cazul (vezi la Matei 5,1.2), Isus adresa întâi învăţătura Sa ucenicilor chiar şi dacă alţii erau de faţă. Ca şi în Luca 15 (vezi v. 2) cu prilejul acesta erau de faţă Farisei (cap. 16,14) şi Isus le-a vorbit şi lor direct (v. 15; vezi la v. 9). Erau şi vameşi în cercul ascultătorilor şi parabola avea un înţeles deosebit pentru ei. Mulţi dintre ei erau fără îndoială ,,bogaţi”.

Un om bogat. Numai Luca relatează parabola aceasta, aşa cum este adevărat cu privire la mare parte din relatarea lucrării pereene (vezi la Matei 19,1.2; Luca 9,51). Parabola aceasta şi aceea care urmează, omul bogat şi Lazăr, se ocupă de folosirea ocaziilor prezente în vederea vieţii viitoare (Luca 16,25-31), îndeosebi cu folosirea lucrurilor materiale ale vieţii acesteia. Cea dintâi parabolă a acestui capitol era în mod deosebit adresată ucenicilor, în timp ce a doua a fost spusă mai ales pentru folosul Fariseilor. Cea dintâi ilustrează un principiu vital al isprăvniciei înţelepte – folosirea chibzuită şi sârguincioasă a ocaziilor prezente. A doua abordează problema isprăvniciei din punct de vedere negativ, aşa cum fac parabolele cu prietenul care a venit în miezul nopţii ( cap. 11,5-10) şi judecătorul nedrept (cap. 18,1-18).

În prima parabolă Isus îi invită pe oameni să-şi mute gândurile de la lucrurile timpului de faţă la acelea ale veşniciei (COL 366). Printre vameşi fusese un caz asemănător cu nu cu mult timp înainte (COL 368) şi vameşii din audienţă ar fi fost în mod deosebit impresionaţi ascultând naraţiunea întâmplării din partea lui Isus.

Comentatorii găsesc în general că această parabolă este dificil de explicat mai ales din cauza aparentei laude acordată ispravnicului necinstit din povestire (vezi v. 8). Dificultăţile acestea se datorează încercării de a atribui o însemnătate fiecărui amănunt al parabolei, ca de pildă, sugestia că ,,omul bogat” Îl reprezintă pe Dumnezeu. Dar parabola aceasta nu trebuie să fie interpretată alegoric. Există un principiu fundamental în interpretarea parabolelor că nu trebuie să se facă nici o încercare de a scoate vreun înţeles special din fiecare amănunt. Pentru principiile interpretării vezi

p. 203, 204. Isus intenţiona ca această parabolă să ilustreze un adevăr specific, acela pe care El îl arată în v. 8-14.

Un ispravnic. Un administrator al treburilor unei gospodării sau ale unei moşii. Aşa cum lămureşte contextul, acest ,,ispravnic” era un om liber şi nu sclav aşezat într-un grad superior, aşa cum erau unii ,,ispravnici”. Dacă ar fi fost sclav, perspectiva lui ar fi fost sclavia la vreun alt stăpân şi în felul acesta nu ar fi fost preocupat să-şi câştige întreţinerea după ce i s-ar fi luat isprăvnicia; în plus, dacă era sclav, nu ar fi fost liber să-şi aducă la îndeplinire planul pe care şi-l propunea (v. 4).

Risipeşte. [,,Risipire”, KJV]. Potrivit cu textul grec, ispravnicul încă mai risipea bunurile stăpânului său. De fapt, el era acuzat că jefuia în mod sistematic pe stăpânul său (vezi COL 366, 367) şi acuzaţiile păreau să fie destul de bine întemeiate pentru a duce la demiterea lui chiar înainte de a fi avut ocazia să dea seama de isprăvnicia lui (v. 2). ,,Risipirea” se poate să fi fost datorată în parte incompetenţei sau neglijenţei, deşi isteţimea ispravnicului (v. 4-8) lasă să se înţeleagă că era destul de priceput când trebuia să se ocupe de propriile sale interese.