15:7 Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
Bucurie în cer. În străduinţa lor de a evita pronunţarea numelui sacru al lui Dumnezeu, iudeii se foloseau de un număr de expresii (vezi la cap. 12,20), cuvântul ,,cer” fiind adesea folosit în sensul acesta. Rabinii învăţau că păcătosul trebuie să se pocăiască înainte ca Dumnezeu să fie dispus să-l iubească sau ca să-i dea vreo atenţie. Concepţia lor despre Dumnezeu era mult prea adesea ceea ce Satana dorea ca ei să gândească despre Dumnezeu. Ei şi-L închipuiau ca pe Cineva care acorda afecţiunea şi binecuvântările Lui acelora care ascultau de El şi le reţinea faţă de oamenii care nu făceau aceasta. În parabola cu fiul pierdut (v. 11-32) Isus caută să scoată în evidenţă adevărata natură a iubirii lui Dumnezeu (vezi la v. 12). De fapt, întregul scop al misiunii lui Isus pe pământ poate fi rezumat în afirmaţia că EL a venit să facă cunoscut pe Tatăl (vezi la Matei 1,23). Comparaţi expresia ,,bucurie înaintea îngerilor” (Luca 15,10).
Un singur păcătos care se pocăieşte. Iubirea divină ar fi determinat pe Isus să facă marele Său sacrificiu chiar şi pentru un singur păcătos (COL 187, 196); vezi la Ioan 3,16). Notaţi subtila legătură dintre acest ,,păcătos” şi ,,păcătoşii” din v. 1. Noi nu ne pocăim pentru ca să putem primi iubirea lui Dumnezeu; ea ne era dată ,,pe când eram noi încă păcătoşi” (Romani 5,8). Ceea ce ne duce la pocăinţă este ,,bunătatea” lui Dumnezeu manifestată în iubirea şi îndelunga Lui răbdare (Romani 2,4; cf. Filipeni 2,13).
Oameni neprihăniţi. [,,Persoane drepte”, KJV]. Afirmaţia este valabilă aşa cum este prezentată. Indiferent cum ar fi, este probabil adevărat că Isus vorbeşte aici cu ironie. Cărturarii şi Fariseii se făleau că sunt mai neprihăniţi decât alţi oameni (vezi cap. 18,11.12) şi când Isus vorbea de ,,persoane drepte”, fără îndoială că ei se considerau în categoria aceea. Ei socoteau că nu au nevoie să se pocăiască (vezi la Ioan 3,4). Aici, ca subiect al argumentaţiei Sale, Isus îi ia aşa cum ziceau ei, ca să zicem aşa. În felul acesta, dacă Fariseii şi cărturarii sunt neprihăniţi, ,,păcătoşii” pe care ei îi dispreţuiesc atât de evlavios sunt, chiar prin faptul acesta, dovediţi a avea nevoie de iubirea şi de atenţia pe care Isus le-o acordă. În felul acesta atitudinea critică a cărturarilor şi a Fariseilor este dovedită ca neîntemeiată. Pentru un alt răspuns pe care Isus l-a dat în împrejurări asemănătoare vezi Luca 5,31.32.