15:2 Şi Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă cu ei.
Şi Fariseii şi cărturarii. Literal, ,,atât Fariseii cât şi cărturarii”, consideraţi aici ca două categorii distincte, ca şi ,,vameşii” şi ,,păcătoşii” din v. 1. Cu privire la cărturari şi Farisei vezi p. 51, 52, 55. Chiar unii dintre criticii prezenţi cu ocazia aceasta L-au acceptat mai târziu pe Isus ca Mesia al lor (COL 192).
Cârteau. [,,Murmurau”, KJV]. Gr. diagogguzo, o formă emfatică a lui gogguzo, tradus de asemenea ,,cârteau” (vezi la Luca 5,30; Matei 20,11). Unii erau fără îndoială spioni trimişi de Sinedriu pentru a-L urmări pe Isus oriunde se ducea, pentru a asculta, a observa şi a raporta (vezi DA 213; vezi la Luca 11,54). Pentru motivele care îi determinau să se plângă vezi la COL 186; vezi la v. 1. Este un paradox că aceia care se considerau modele de dreptate se simţeau neconfortabil în prezenţa lui Isus, în timp ce aceia care nu ridicau pe faţă nici o pretenţie de dreptate, se simţeau atraşi de către Mântuitorul (COL 186). Fără îndoială, făţărnicia celor de mai înainte şi lipsa de pretenţie din partea celor din urmă constituia diferenţa (vezi Luca 18,9-14). O categorie nu simţea nevoia de binecuvântările pe care Isus avea să le ofere, cealaltă categorie îşi dădea seama de nevoia ei şi nu făcea nici un efort să o ascundă (vezi la Matei 5,3; Marcu 2,5; Luca 4,26; 5,8). Una era mulţumită cu propria neprihănire, cealaltă ştia că nu avea de oferit nici o neprihănire a ei proprie. Am face bine să ne întrebăm pe noi înşine cum ne simţim în prezenţa lui Isus.
Omul acesta. Probabil o expresie folosită pentru a arunca dispreţ asupra lui Isus (vezi la Luca 14,30; cf. Matei 9,3; 12,24; 26,71; Marcu 2,7; Luca 7,39; 14,30; 18,11; 22,56.59; Ioan 6,52).
Primeşte pe păcătoşi. Cărturarii şi Fariseii aveau repulsie faţă de oamenii pe care ei îi considerau păcătoşi, dar Isus le zicea bun venit. La o ocazie mai timpurie Isus întâmpinase acuzaţia aceasta cu declaraţia că El nu venise să cheme pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi (vezi la Marcu 2,17). Se pare că aici cărturarii şi Fariseii insinuau că Isus a ales să Se asocieze cu oameni de felul acesta din cauză că felul lor de viaţă era corespunzător Lui. Isus ura păcatul, dar îi iubea pe păcătoşi, în timp ce Fariseii şi cărturarii cultivau păcatul, dar îi urau pe păcătoşi. Evident, Isus îi ,,iubea” pe păcătoşi şi aceşti critici căutau să facă să pară că El trebuia, în acord cu aceasta, să iubească păcatele pe care le săvârşeau ,,păcătoşii” (vezi la Luca 15,1). Isus nu dădea nici o dovadă că s-ar simţi superior din punct de vedere social acestor proscrişi din societatea respectabilă. Pentru aceşti ,,păcătoşi” El nu avea decât cuvinte de încurajare; pentru cărturari şi Farisei care erau neprihăniţi după părerea lor, El nu avea decât cuvinte de mustrare şi osândire (vezi Luca 14,3-6.11; vezi la Marcu 3,4; Luca 14,4). Pentru alte referiri la plângerile conducătorilor iudei cu privire la asocierea lui Isus cu ,,vameşii” şi ,,păcătoşii” vezi Luca 7,34.37.