15:17 Şi-a venit în fire, şi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
Şi-a venit în fire. Unii oameni par să plutească pe valul vieţii fără o gândire serioasă până când li se arată în faţă moartea. Tânărul era nepriceput în ce priveşte scopurile practice, dar nevoia cruntă în care se găsea acum l-a făcut să-şi vină în fire. Aceia care trăiesc, sau mai degrabă există cu totul numai la nivelul fizic, sunt lipsiţi de capacitatea de a înţelege învăţăturile vieţii cu excepţia ocaziilor când acestea le vin în forma de nevoie, dorinţă sau durere fizică. Tânărul acesta fusese, ca să zicem aşa ,,departe” de sine însuşi, dar acum a venit înapoi. El s-a regăsit – aparent o experienţă nouă – şi a început să-şi dea seama cât de neînţelept fusese.
Câţi argaţi. Observaţi că ei erau ,,argaţi” [,,slujitori plătiţi”], nu ,,robi”. Probabil că tânărul cândva îi dispreţuise şi poate chiar îi maltratase pe argaţii tatălui său. Acum soarta vieţii unui ,,argat” în casa tatălui său părea foarte de dorit în ochii săi. Practic el era ,,un rob”, şi murea de foame. Libertatea cu care se fălise el se dovedise a fi în realitate cel mai rău fel de sclavie care avusese loc tot timpul, deşi el nu-şi dădea seama de fapt. Aşadar acesta era punctul culminant al unei vieţi modelate după propria lui filozofie a lucrurilor! Starea lui era rezultatul propriei lui nebunii. Înţelepciunea filozofiei de viaţă a tatălui său începea acum să aibă înţeles pentru el.