15:11 El a mai zis: Un om avea doi fii.
Un om. [Fiul pierdut, Luca 15,11-32. Despre parabole vezi p. 203–207]. Pentru împrejurările în care a fost rostită această parabolă şi în ce priveşte legăturile ei cu cele două parabole precedente vezi la v. 3,4,8. Deşi Inspiraţia nu a arătat precis când şi unde a fost spusă parabola aceasta, este rezonabil să credem că ea a fost spusă fie în acelaşi timp cu cele două precedente sau la un foarte scurt timp după aceea.
Aceasta, poate cea mai renumită din toate parabolele lui Isus, constă din două părţi. Întâia parte (v. 11-24) scoate în evidenţă emoţiile tatălui fiului pierdut, iubirea lui pentru băiat şi bucuria când fiul rătăcit s-a întors. A doua parte (v. 25-32) este o mustrare pentru aceia care, ca şi fiul mai mare, luau în nume de rău iubirea şi bucuria tatălui. Această parte din urmă era poate răspunsul lui Hristos la cârtirea cărturarilor şi Fariseilor (vezi v. 2). În timp ce parabolele cu oaia pierdută şi cu drahma pierdută accentuează partea lui Dumnezeu în lucrarea de răscumpărare, parabola fiului pierdut scoate în evidenţă partea omului în a răspunde la iubirea lui Dumnezeu şi a lucra în armonie cu ea. Iudeii interpretaseră complet greşit natura iubirii divine (vezi la v. 7). În parabolă fiul mai tânăr reprezintă pe vameşi şi pe păcătoşi, fiul mai mare pe cărturari şi pe Farisei.