14:1 Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii Fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape.
IND=200 1. A intrat în casa. [Prânzirea cu un fruntaşul Fariseilor, Luca 14,1-15. Despre minuni vezi p. 208-213; parabole, p. 203-207]. Nu există indicii cu privire la timpul şi locul acestui incident în afară de faptul că contextul în care el apare în Evanghelia după Luca lasă să se înţeleagă că s-ar putea să fi fost în Perea, între sărbătoarea înnoirii din iarna anului 30-31 d. Hr. şi Paştele primăverii viitoare. Unuia din fruntaşii Fariseilor. Comparaţi ocazia anterioară în care Isus acceptase invitaţia de a prânzi la un Fariseu (cap. 11,37-54). Naraţiunea de faţă lasă să se înţeleagă că gazda lui Isus era cu ocazia aceasta un rabi influent şi bogat. Nu există nici o relatare biblică că Isus a refuzat vreodată o invitaţie, fie că era de la un Fariseu sau de la un vameş (vezi la Marcu 2,15-17).
Sabat. Pare să fi fost ceva foarte obişnuit la iudeii de pe vremea lui Hristos să invite la masă în ziua de Sabat. Hrana, fără îndoială, era pregătită din ziua precedentă şi păstrată caldă, sau poate era consumată rece. Era considerat ca ilegal să aprindă focul în ziua de Sabat (vezi la Exod 16,23; 35,3); de aceea toată hrana era pregătită în ziua care precede Sabatul (vezi la Exod 16,23). O masă la care erau invitaţi prietenii era de obicei privită ca o preânchipuire a binecuvântărilor vieţii veşnice (vezi la Luca 14,15; cf. COL 219).
Să prânzească. [Să mănânce pâine”, KJV]. Un idiom obişnuit iudaic însemnând ,,să prânzească”.
Îl pândeau. Fără îndoială erau de faţă cu ocazia aceasta spioni (vezi la cap. 11,54), pândind cu intenţie rea (vezi la cap. 6,7). Nu ştim dacă spionii aranjaseră ca omul bolnav de ,,dropică” să fie de faţă. Dar ei observaseră în trecut că Isus nu ezita să vindece un om în Sabat, în contradicţie cu tradiţia lor legalistă şi probabil bănuiau că El va face din nou aşa ceva. În total sunt raportate şapte cazuri de vindecări de persoane în Sabat în naraţiunile Evangheliei; aceasta fiind a şaptea şi ultima în ce priveşte timpul (vezi Luca 4,33-36.38.39; 6,6-10; 13,10-17; 14,2-4; Ioan 5,5-10; 9,1-14).