14:18 Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi.
Parcă fuseseră vorbiţi. [,,La un gând”, KJV]. Aproape pare că oaspeţii invitaţi uneltiseră împreună să o insulte pe gazda lor binevoitoare. Fuseseră, natural, mai mult de trei oameni invitaţi la ospăţ (vezi v. 16). Aparent, cele trei scuze pe care Isus le enumeră sunt date ca exemple de ceea ce servul auzise oriunde se dusese. Pentru exemple similare de cazuri în care erau cuprinse mai mult de trei persoane vezi cap. 19,16-21.
Început. Fiecare viitor oaspete a născocit propriul său pretext, pentru că nici unul din ei nu avea un motiv acceptabil. Motivul real în fiecare caz era, natural, acela că oaspetele invitat era mai interesat de altceva, pe care ar fi trebuit să-l lase deoparte temporar dacă urma să ia parte la ospăţ. Scuzele, de asemenea, implicau o lipsă de apreciere pentru ospitalitatea şi prietenia omului care dădea ospăţul. Aceia care refuzau invitaţia la ospăţul Evangheliei dădeau mai multă valoare intereselor trecătoare, decât celor veşnice (vezi Matei 6,33).
În ţările orientale, a refuza o invitaţie – cu excepţia cazurilor când era cu neputinţă de a o accepta – este considerat adesea un refuz al prieteniei. Printre unii arabi, a refuza o invitaţie la data reamintirii (vezi la v. 17), după ce invitaţia originară fusese o dată acceptată, este considerat ca o declaraţie de ostilitate. Pe de altă parte, a accepta o invitaţie şi a lua parte la un ospăţ se presupune că indică prietenie.
A cumpărat un ogor. Chiar acceptată ca adevărată, scuza era şubredă – cumpărarea avusese deja loc. Fără îndoială, cumpărătorul cercetase terenul cu grijă înainte de a încheia tranzacţia.