12:16 Şi le-a spus pilda aceasta: Ţarina unui om bogat rodise mult.
Pilda. [ ,,O parabolă”, KJV]. Cu privire la învăţătura în parabole a lui Isus şi în ce priveşte principiile care guvernează interpretarea lor vezi p. 203-207. Parabola aceasta, relatată numai de Luca, ilustrează principiul afirmat în v. 15, că ,,lucrurile” materiale nu sunt ţinta cea mai de seamă în viaţă (vezi şi la Matei 19,16-22). Parabola aceasta ar putea să primească titlul ,,Nebunia unei vieţi devotate strângerii de averi”.
Ţarina. Omul îngroapă sămânţa în pământ şi se îngrijeşte de ea cât poate mai bine, dar Dumnezeu este Cel care face sămânţa să crească (vezi la Marcu 4,26-29). Indiferent cu ce ar contribui omul la procesul creşterii, Dumnezeu este Cel care dă creşterea (vezi 1 Corinteni 3,6.7). Dumnezeu este Cel care trimite lumina soarelui şi ploaia (vezi la Matei 5,45) şi binecuvântează străduinţele omului cu ,,vremuri roditoare” (vezi Fapte 14,17). Înainte ca Israel să fi intrat în Ţara Făgăduinţei, Dumnezeu l-a avertizat să nu uite că El este Cel care dă omului ,,putere să-şi agonisească bogăţie” [KJV] (vezi Deuteronom 8,11-18). Totuşi omul a fost totdeauna înclinat să-şi asume merite pentru ceea ce-i dă Dumnezeu, zicând în inima sa: ,,Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii” (Deuteronom 8,17). Înşelăciune fatală! Acela a cărui inimă nu este recunoscătoare faţă de Dumnezeu se dedă ,,la gânduri deşarte” şi ,,inima lui fără pricepere” ajunge ,,întunecată” (vezi Romani 1,21). Înţelept în îngâmfarea sa, el ajunge să fie nebun înaintea lui Dumnezeu (vezi Romani 1,22). Dacă stăruie într-o astfel de umblare, în cele din urmă înlătură deplin pe Dumnezeu din gândurile sale şi se dedă la urmărirea fericirii materiale şi a plăcerii fizice (vezi Romani 1,23-32). El devine mai mult un iubitor de plăceri, decât iubitor de Dumnezeu (2 Timotei 3,4).