11:9 De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
Cereţi. Pentru comentariul la v. 9-13 vezi la Matei 7,7.11. Rugăciunea nu este atât de mult o chestiune de a-L convinge pe Dumnezeu să accepte voia noastră cu privire la o problemă, cât a descoperi voia Lui cu privire la ea. El cunoaşte nevoile înainte ca noi să cerem; mai mult, El ştie ce este cel mai bine pentru noi. În contrast, noi suntem adesea numai puţin conştienţi de propria noastră nevoie. Adesea gândim că avem nevoie de lucruri de care nu avem nevoie şi care ar fi poate chiar dăunătoare pentru noi; invers, poate că nici nu ne dăm seama de cele mai mari nevoi ale noastre (cf. COL 145). Rugăciunea va aduce voinţa noastră şi în felul acesta viaţa noastră în armonie cu voia lui Dumnezeu (vezi COL 143). Ea este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a ne educa dorinţele. Scopul adevăratei rugăciuni nu este de a săvârşi o schimbare în Dumnezeu, ci de a săvârşi o schimbare în noi aşa încât noi să dorim ,,atât să voim, cât şi să facem potrivit cu buna Lui plăcere” (Filipeni 2,13 KJV).
Dumnezeu îi va trimite un răspuns solicitantului sincer la oricare cerere rostită în umilinţă şi credinţă. El poate zice: ,,Da”. El poate zice ,,Nu” sau El poate zice simplu: ,,Aşteaptă”. Uneori răspunsul la rugăciune poate fi amânat deoarece trebuie să intervină o schimbare în propriile noastre inimi înainte ca Dumnezeu să poată răspunde la ea (vezi DA 200). Sunt condiţii precise pentru rugăciunea la care se răspunde şi, dacă pare să fie întârziere, noi ar trebui să întrebăm dacă nu cumva dificultatea este de partea noastră. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu să fim nerăbdători faţă de El când noi nu ne-am conformat condiţiilor pe terenul cărora este cu putinţă ca El să răspundă la rugăciune.
Învăţătura centrală a parabolei este, natural, stăruinţa în rugăciune. De asemenea, parabola defineşte felul de cereri pentru care Domnul sfătuieşte să fie dată pe faţă stăruinţa – rugăciune al căror obiect este fericirea semenilor noştri şi extinderea împărăţiei Sale. ,,Tot ce Hristos a primit de la Dumnezeu, putem avea şi noi” (COL 149). Nestatornicia în rugăciune nu-I este plăcută lui Dumnezeu, ,,în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17). Cel care este nestatornic în rugăciune nu aşteaptă de fapt nimic de la Dumnezeu. ,,Cine se îndoieşte” [,,cine este ca valul”] ,,să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1,6.7).