10:37 Cel ce şi-a făcut milă cu el, a răspuns învăţătorul Legii. Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus.
Şi-a făcut. [,,A arătat”, KJV]. Gr. poieo, literal, ,,a face” (cf. v. 25). În împrejurările acelea simplele sentimente de milă n-ar fi fost de nici o valoare; ceea ce conta erau faptele. Învăţătorul Legii a văzut ideea cuprinsă în istorisire. Ea era un răspuns potrivit şi efectiv la întrebarea sa (vezi la
v. 29). În această naraţiune adevărată din viaţă Isus a înlăturat orice echivocuri legaliste cu privire la cine putea fi aproapele cuiva (vezi la v. 29). Aproapele cuiva este pur şi simplu oricine are nevoie de ajutorul său.
Adevărata stare de a fi aproapele a salvat viaţa unuia dintre semenii învăţătorului de Lege, poate a unuia din prietenii săi personali. El nu putea găsi nimic de criticat în răspunsul lui Isus la întrebarea sa. Se pare că în adâncul sufletului său s-a născut gândul că definiţia dată de Isus ,,aproapelui” era în stare să aprecieze mai pe deplin decât alţii dintre ascultători profunda înţelegere a lui Isus a adevăratei semnificaţii a Legii (vezi la v. 26-28); ca învăţător, el trebuie să fi apreciat metoda plină de tact cu care Isus a tratat întrebarea sa. În orice caz prejudecata lui contra lui Isus a fost înlăturată (vezi COL 380).
Du-te de fă şi tu. În textul grec accentul este pe pronume. Cuvântul ,,fă” este de la gr. poieo, acelaşi cuvânt tradus ,,făcut” [,,arătat”] în răspunsul învăţătorului de Lege dat lui Isus mai înainte. Învăţătorul de Lege spusese ,,cel ce şi-a făcut milă”. Isus a răspuns: ,,Du-te şi fă şi tu la fel”. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cunoşti adevărata stare de a fi un aproape, du-te şi modelează-ţi purtarea după aceea a samariteanului. Aceasta este natura reală a adevăratei religii (vezi Mica 6,8); Iacov 1,27). Semenii noştri au nevoie să simtă strângerea unei ,,mâni calde” şi comuniunea unei ,,inimi plină de duioşie” (COL 388). Dumnezeu ,,îngăduie ca să venim în contact cu suferinţa şi nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru” (COL 388). Pentru propriul nostru bine veşnic trebuie să practicăm adevărata împreună simţire cu aproapele ori de câte ori avem prilejul ( cf. Evrei 13,2).