1:79 ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!
Să ne lumineze. [,,Să dea lumină” KJV]. Limbajul acestui verset este clar bazat pe profeţia mesianică din Isaia 9,2. Lumina a fost totdeauna un simbol al prezenţei divine (DA 464), a Aceluia care locuieşte ,,în lumină de neapropiat” (1 Timotei 6,16; vezi la Geneza 3,24; Luca 1,78). Isus spunea: ,,Eu sunt lumina lumii, cine vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12; vezi cap. 12,36). Mântuitorul este ,,Lumina adevărată, care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1,9). Matei aplică cuvintele din Isaia 9,1.2 la Hristos (cap. 4,14-16). Bucuria mântuirii aparţine celor care ,,umblă în lumină” (1 Ioan 1,7), deoarece cărarea lor este atunci ,,strălucitoare ca lumina dimineţii, care luminează tot mai tare până în faptul zilei” (Proverbele 4,18). Vezi la Ioan 1,4-9.
Cei ce zac în întunericul. Aceia care în chip figurat zac în întuneric evident fac aşa deoarece nu pot să vadă pe unde să umble. Ei au nevoie de ,,lumină” pentru a le călăuzi picioarele ,,pe calea păcii”. Oamenii stăteau nemângâiaţi, privind cu ochi doritori după apariţia Luminii vieţii, a cărui venire urma să împrăştie întunericul şi să lămurească taina viitorului (vezi DA 32). Timp de 4000 de ani atmosfera pământului fusese întunecată de norii prevestitori de rele ai păcatului şi morţii şi acum, timp de secole nici o stea profetică nu apăruse prin întuneric pentru a călăuzi pe drumeţii pământului prin pustiurile timpului în căutarea lor după Prinţul Păcii (vezi DA 31). Şi noi ne vom descoperi pe noi înşine stând nemângâiaţi, cu viaţa goală şi incompletă, până când Luceafărul dimineţii se arată în inimile noastre şi revarsă în vieţile noastre lumina vieţii veşnice (vezi 2 Petru 1,19).
Umbra morţii. Vezi la Psalmii 23,4. Sentinţa morţii este rostită asupra tuturor oamenilor ca un rezultat al păcatului (vezi Romani 6,23). Dar ,,după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15,22). Cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului, ,,pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate” şi ,,şedeau în întuneric şi în umbra morţii” până când avea să vină Mântuitorul ,,să-i scoată din întuneric şi din umbra morţii şi să-i călăuzească pe calea cea dreaptă” (Psalmii 107,2.4.10; 14,7).
Să ne îndrepte picioarele. Zaharia se aşază în rândul celor cărora Mesia urma să le ,,îndrepte picioarele pe calea păcii”.
Calea păcii. Adică, calea mântuirii, calea pe care aceia pe care păcatul i-a făcut duşmanii lui Dumnezeu pot să fie în pace cu El (Romani 5,1.10; 2 Corinteni 5,18; Efeseni 2,16). Hristos, Domnul Păcii, a realizat aceasta făcând ,,ispăşire pentru păcatele poporului” (Evrei 2,17). ,,Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). ,,Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta” (Psalmii 119,165). Hristos a venit ca să ne dea o pace pe care lumea nu o cunoaşte şi nu o poate oferi (Ioan 14,27). Această ,,pace a lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, ne va păzi inima şi mintea prin Hristos Isus” (Filipeni 4,7). Când Hristos pătrunde în inimă, lucrul acesta are loc întotdeauna cu cuvintele: ,,Pace vouă” (Luca 24,36). În felul acesta potrivit se încheie cântarea lui Zaharia. Vezi la Ioan 14,27.