Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Luca

Luca 1:71


1:71 mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!

Mântuirea de vrăjmaşii noştri. [,,Mântuiţi de vrăjmaşii noştri”, KJV]. Ca rezultat al încălcării legii, Israel a servit unui popor străin după altul – Egipt, Asiria, Babilon, Persia, Grecia şi acum Roma. Jugul greu al robiei faţă de Roma apăsa asupra lor. Desigur, eliberarea de naţiuni vrăjmaşe era necesară înainte de statornicirea împărăţiei mesianice (vezi la v. 74). De fapt, lucrarea lui Mesia urma să culmineze cu statornicirea împărăţiei Lui (vezi Daniel 2,44; 12,1; Matei 25,31-34; vol. IV, p. 29.30). Între timp, ,,împărăţia lui Dumnezeu” urma să fie statornicită în inimile lor (vezi Luca 17,20.21). Mai întâi, trebuia să fie eliberare de sub puterea păcatului (vezi Matei 1,21) şi aceasta, la rândul ei, urma să facă posibilă eliberarea lor de plata păcatului, adică de moarte (vezi Ioan 3,16; Romani 6,23). Numai atunci fiinţele omeneşti urmau să fie în stare să se bucure de împărăţia veşnică pe care Hristos a venit să o statornicească. Vezi la Matei 4,17; 5,2; vezi vol. IV, p. 29.30.