1:68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
Domnul, Dumnezeul lui Israel. Titlul de legământ al lui Dumnezeu, a cărui folosire implică o recunoaştere şi o dorinţă după împlinire a tuturor făgăduinţelor cuprinse în legământ.
A cercetat. Gr. episkeptomai, ,,a inspecta”, ,,a examina”, în sensul cercetării unei chestiuni cu intenţia de a da ajutor. În Matei 25,36 acelaşi cuvânt este folosit cu privire la vizitarea unei persoane aflată în închisoare, nu atât de mult în sensul de a-i face o vizită de prietenie, cât de a căuta să-l ajute. Aici Zaharia are în vedere împlinirea făgăduinţelor mesianice făcute ,,poporului Său” din generaţie în generaţie. Lucrul acesta era deosebit de semnificativ având în vedere faptul că acum, timp de aproape patru secole, glasul profeţilor canonici încetase. Majoritatea oamenilor spuneau, fără îndoială, în inimile lor: ,,Cu cât se lungeşte vremea, cu atât vedenia piere” [,,Zilele se lungesc şi orice vedenie dă greş”, KJV]” (Ezechiel 12,22). Dumnezeu acum ,,cercetează” pe poporul Său, nu cu judecată, ci cu îndurare, pentru a-l elibera şi a-l răscumpăra.
A răscumpărat pe poporul Său. Cuvintele acestea constituie o vestire implicită că Răscumpărătorul Însuşi urma să Se arate în curând ,,ca să dea viaţa Sa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28). Aşa cum este adesea cazul în profeţii VT, Zaharia vorbeşte aici de un eveniment viitor ca şi cum ar fi fost deja împlinit (vezi vol. I, p. 27,28). Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt atât de sigure încât chiar şi Zaharia putea pe bună dreptate să vorbească de planul de răscumpărare ca de un fapt împlinit.
Israel nu era numai o mulţime de persoane care avea nevoie de mântuire de păcat (Luca 1,68.77), dar şi o naţiune, ,,un popor ales” care avea nevoie de eliberare de vrăjmaşii lor (v. 71). În generaţiile trecute Dumnezeu eliberase adesea pe israeliţi de vrăjmaşii lor naţionali, cum ar fi Egiptul, Madian, Filistia, Asiria şi Babilon. Într-adevăr, statornicirea împărăţiei mesianice aşa cum este expusă de profetul Daniel (Daniel 2,44; 7,14.18; 12,1) cuprindea în sine eliberare deplină şi permanentă de toţi vrăjmaşii. Dar, în planul lui Dumnezeu, eliberarea de păcat trebuia să preceadă eliberarea de naţiunile din jurul lor. Totuşi, mândria naţională îi făcea pe iudei să se gândească la mântuire aproape exclusiv în termeni ai eliberării de vrăjmaşii din afară şi să uite nevoia de eliberare de vrăjmaşii nevăzuţi, lăuntrici. Concepţia populară despre Mesia ca mântuitor politic nu era cu totul
o problemă de eroare; ea era în parte un caz de accent greşit plasat (vezi DA 30, 235), deoarece VT este plin de preziceri despre gloriile mesianice. Iudeii au uitat că fără eliberare de păcatul personal nu putea exista eliberare de vrăjmaşii naţionali. Ei se concentrau la răsplătirile faptelor drepte în aşa măsură încât neglijau să facă ce era drept. Vezi vol. IV, p. 26-33.